Marocani și tunisieni, prinși când treceau ilegal granița română. Oamenii erau ascunși pe osiile TIR-urilor

Autor: ProMotor 04 mai 2021 Știri auto

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – judeţul Arad au depistat opt cetăţeni din Maroc și Tunisia, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi pe osiile a patru automarfare.

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat controlul amănunțit asupra a patru ansambluri rutiere, conduse de doi cetățeni bulgari, un cetățean turc, respectiv un român. Șoferii transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, diverse bunuri pentru societăți din vestul Europei.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi pe osiile din spate ale semiremorcilor vehiculelor, opt cetăţeni străini.

Cetățeni din Maroc și Tunisia, cu vârste între 17 şi 44 de ani, prinși de Poliția de Frontieră

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Maroc și Tunisia, cu vârste cuprinse între 17 şi 44 de ani, solicitanți de azil în România.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Intră în GALERIA FOTO

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Politiadefrontiera.ro



Comentarii
Inchide