Mașini japoneze emblematice au ajuns fantome ale dezastrului de la Fukushima. Mașinile sport au căzut pradă radiațiilor – VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 01 feb. 2023 Știri auto

După dezastrul care a avut loc în Japonia, la Fukushima, oamenii au părăsit zona. În zona de excludere se află mașini sport, care acum sunt abandonate.

Despre dezastrul nuclear de la Fukushima s-au spus multe. Evenimentul care a avut loc acum aproape 12 ani, a fost declanșat de cel mai mare cutremur înregistrat vreodată în Japonia. Astăzi, zona de excludere amenajată în jurul centralei nucleare este mult mai mică, dar așa cum arată acest videoclip, asta nu schimbă soarta vehiculelor abandonate în zonă în urma evacuării.

Canalul de YouTube Exploring the Unbeaten Path ne oferă o privire asupra modului în care lucrurile arată, într-un videoclip care se concentrează pe mașinile abandonate din zona de excludere de la Fukushima.

În unele zone, mașinile au fost mutate în zone de depozitare. În altele, vedem pur și simplu porțiuni de mașină sclipind prin iarba înaltă, aparent stând acolo unde au fost lăsate când a avut loc dezastrul. Acesta pare să fie cazul unui Mitsubishi Lancer Evo VII argintiu, aproape ascuns în iarba care ajunge deasupra plafonului.

Acest Mitsubishi Evo nu este singura mașină interesantă din acest videoclip. Exploratorul nostru descoperă o mașină de curse Datsun. O verificare a radiațiilor arată o valoare de 0,45, provenind de la mașina în cauză, un nivel nu cu mult peste normal, dar încă prea mult pentru ca mașina să poată fi exportată. Radiațiile au un efect negativ asupra metalului, alterându-i structura, făcându-l să fie mai moale. De asemenea, mașinile contaminate emit radiații, ceea de dăunează corpului uman.

Modele Subaru și Mitsubishi stau abandonate în Fukushima

Vedem mașini precum Subaru Impreza, Nissan Skyline sau Nissan 300 ZX. Zona este presărată cu exemplare pentru care pasionații ar plăti sume mari, mașini precum Toyota Celica sau Nissan Silvia S15.

Pe lângă mașinile japoneze, ei au întâlnit și modele europene sau americane, care stau abandonate în pustiul creat de dezastrul din 2011. Una dintre mașinile care atrag atenția este un Mercedes-Benz Clasa S modificat. O altă mașină emblematică, de această dată ascunsă sub o acoperitoare, este un exemplar de Porsche 911 Carrera 4. Vopseaua roșie a fost mătuită de soare și acoperită de mușchi și mizerie.

Exploratorii au găsit și un dric japonez, creat să aducă aminte de un templu budist. Acesta dric a fost construit pe o mașină americană, care nu este singură în acest peisaj tenebros.

Există mii de mașini abandonate în zona de excludere de la Fukushima, iar peisajul pare blocat în timp, de parcă totul ar fi înghețat în acel moment din istorie.

VIDEO

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Exploring the Unbeaten Path YouTube


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide