Ce mașini își cumpără acum SPP și câți bani vrea să dea pe ele?

Autor: ProMotor 13 iun. 2020 Știri auto

Serivicul de Protecție și Pază SPP va organiza o licitație pentru a achiziționa 10 autovehicule. Valoarea totală a contractului va fi de 3,3 milioane de lei.

GALERIE FOTO

Serviciul de Protecție și Pază SPP își va înnoi flota anul acesta. „Acordul-cadru are ca obiect achizitionarea a trei tipuri de autovehicule destinate indeplinirii misiunilor operative ale institutiei. Estimativ se vor atribui două contracte subsecvente pentru fiecare lot, conform următorului calendar: august-septembrie 2020, martie-aprilie 2021”, a anunţat SPP.

Valoarea fără TVA a celui mai mare contract subsecvent care se estimează a fi atribuit este pentru Lotul 1 de 1.010.084 lei, pentru Lotul 2 de 546.220 lei si pentru Lotul 3 de 489.076 lei, scrie site-ul FloteAuto.ro.

Cei care intră în cursa pentru atribuirea contractului de către SPP trebuie să știe că cel mai important criteriu este prețul, cu o pondere de 90%, urmat de garanția comercială, care trebuie să fie de cel puțin 48 de luni (4 ani) sau în limita a cel puțin 100.000 de kilometri, aceasta din urmă având o pondere de 10%.

Durata contractului dintre Serviciul Protecție și Pază SPP și câștigătorul licitației va fi de 18 luni, se arată în anunțul de participare publicat în SICAP. Cei interesați pot depune ofertele sau cererile de participare până la data de 8 iulie a acestui an.

Ce mașini poate achiziționa SPP în cadrul acestui contract?

Având în vedere că valoarea contractului este de 3,3 milioane și că acesta vizează achiziționarea a 10 autovehicule, un simplu calcul matematic arată că valoarea fiecărui autovehicul trebuie să nu depășească suma de 330.000 de lei, echivalentul a aproximativ a aproximativ 68.000 de euro.

Acest lucru înseamnă că în flota SPP pot ajunge limuzine cum ar fi BMW Seria 5, Mercedes-Benz Clasa E și Audi A6 cu motorizări și echipări de top. SUV-uri ca BMW X5 în versiune entry-level se încadrează, de asemenea, în preț, dar echivalentul de la Mercedes-Benz, noul GLE, depășește cu puțin bugetul SPP.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide