Mazda confirmă că MX-30 va primi un range extender cu motor rotativ

Autor: George Cristea 19 oct. 2020 Știri auto

Mazda confirmă că MX-30 va primi un range extender cu motor rotativ, cel puțin pe piața din Japonia. Anunțul vine la scurt timp după ce producătorul japonez anunțase o versiune de motorizare mild-hybrid pentru primul său model electric .

Intră în Galeria FOTO

După ce a popularizat termenul de „rightsizing”, Mazda a lansat primul său model electric, MX-30, cu o baterie considerată de mulți insuficientă pentru segmentul în care concurează. Intuind probabil că succesul modelului (sau lipsa acestuia, mai degrabă) i-ar pune în pericol viabilitatea economică, cei de la Mazda au anunțat o versiune de motorizare mild-hybrid a lui MX-30, disponibilă pe piața japoneză. Diversificarea sistemelor de propulsie ale lui MX-30 îi va crește, cu siguranță atractivitatea.

Acum, oficialii Mazda au confirmat că primul model electric al mărcii va fi disponibil în curând și cu range extender, unul cu motor rotativ mai exact. Și aici Mazda merge împotriva curentului – primele modele electrice de pe piață au fost disponibile cu range extender pentru a-i atrage și pe cei care nu aveau suficientă încredere într-un model 100% electric. Astăzi însă, aproape că nu mai există modele electrice cu range extender.

Ce știm acum despre Mazda MX-30 cu range extender și motor rotativ

Informația viitoarei versiuni cu range extender a lui MX-30 este confirmată chiar de șeful Mazda, Akira Marumoto, într-un video prezentat pe canalul oficial de Youtube a companiei (derulați la minutul 7:34 și activați subtitrarea cu traducere automată). Marumoto spune în videoclip că testele vor debuta anul viitor pe un număr redus de prototipuri. Obiectivul este de a avea o versiune a lui MX-30 cu range extender pe drumurile japoneze până în 2022.

https://youtu.be/VA7wGH8XB9s

Nu se cunosc în acest moment detalii tehnice despre viitorul motor rotativ, dar un teaser de acum doi ani vorbește de un motor compact, puternic și rafinat. Desigur, orice motor rotativ îndeplinește aceste caracteristici, așa că nu ne ajută prea mult. Ultimul motor rotativ produs de Mazda avea o „cilindree” de 1,3 litri și avea puteri de până la 240 CP. Desigur, pentru un range extender, astfel de specificații sunt nepotrivite. Dacă este să judecăm după specificațiile motorului folosit de BMW pentru i3 REx (scos din fabricație ca urmare a cererii scăzute), un motor potrivit pentru un range extender nu ar trebui să depășească 50 CP.

sursa: Autoblog

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide