Mercedes-AMG plănuiește lansarea unui SUV electric cu 1.000 CP. Ar putea rivaliza cu BMW XM

Autor: Ionuț Vîlciu 12 apr. 2024 Știri auto
Mercedes-AMG plănuiește lansarea unui SUV electric cu 1.000 CP. Ar putea rivaliza cu BMW XM

Mercedes-AMG pare că lucrează la un nou SUV electric de performanță, un posibil rival pentru BMW XM, care va peste 1.000 CP.

Conform celor mai noi informații apărute în presă, Mercedes-AMG lucrează la un viitor SUV complet electric, construit pe o platformă dedicată, care ar trebui să rivalizeze cu BMW XM. Noul model performant al producătorului german ar putea fi lansat în 2026.

Divizia de performanță Mercedes-AMG a producătorului Mercedes-Benz a început proiectarea unui nou SUV de înaltă performanță, bazat pe propria sa platformă de mașini electrice, relatează Autocar.

Planificat pentru 2026, noul super-SUV electric a fost conceput pentru a rivaliza cu mai mulți rivali de ultimă generație, inclusiv BMW XM, Lotus Eletre și viitorul K1 al celor de la Porsche. Noul SUV nu va avea un omolog în gama Mercedes-Benz, fiind construit pe o platformă dedicată și va fi o propunere complet personalizată, cu propriul stil individual și aspect interior. În termeni de poziționare, ar putea fi un succesor firesc al Mercedes-AMG GLE 63 din zilele noastre.

Mercedes-AMG va lansa un SUV electric cu 1.000 CP

Publicația britanică precizează și că design-ul noului SUV ar urma să fie prezentat odată cu lansarea unui viitor concept, care să prefigureze acest nou model. Ca dimensiuni, viitorul SUV de performanță Mercedes-AMG va avea un gabarit asemănător cu Vision AMG. Se estimează că va avea o lungime de aproximativ 5.1 metri, cu un ampatament lung de peste 3 metri.

Prin comparație, XM are 5.110 mm lungime și un ampatament de 3.105 mm. Printre caracteristicile cheie ale noului model se numără o arhitectură electrică de 800 V, motoare electrice cu flux axial și o versiune special dezvoltată a sistemului de operare MB.OS al producătorului de automobile german, cunoscut intern ca AMG.OS.

Deocamdată nu se cunosc foarte multe despre viitorul SUV de performanță, dar lansarea nu ar trebui să fie departe dacă se adeverește că termenul de lansare este în 2026.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide