Merită să faci food delivery în România cu Dacia Spring?

Autor: Mihai Morcovescu 19 ian. 2022 Știri auto

Într-o epocă în care trendul electrificării a cuprins întreaga industrie auto, Dacia Spring reprezintă o variantă demnă de luat în seamă. Primul model cu zero emisii din istoria mărcii autohtone promite o autonomie de până la 300 de kilometri.

Această valoare face din citadina electrică românească o soluție foarte bună pentru transporturile mici, inclusiv pentru food delivery.

Este Dacia Spring o soluție viabilă pentru serviciile de delivery?

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Dacia Spring este un model gândit pentru a face față traficului aglomerat de oraș. Sistemul de propulsie electric, gabaritul redus și, nu în ultimul rând, capacitatea de încărcare recomandă vehiculul românesc pentru serviciile de livrări la domiciliu.

Pentru a vă convinge că așa stau lucrurile îți vom prezenta câteva cifre. În primul rând, trebuie să știi că volumul portbagajului este de 290 de litri. Practic, Spring oferă cel mai mare spațiu pentru bagaje din segment. Valoarea este arhisuficientă pentru a transporta lăzile frigorifice cu care angajații firmelor de delivery livrează mâncarea la domiciliu.

Mergând mai departe, spațiile de depozitare pentru locurile din față însumează 23.1 litri. Acestea sunt disponibile la nivelul torpedoului, a fețelor ușilor și la baza consolei centrale.

Sub capotă Dacia Spring ascunde un motor electric de 44 CP și 125 Nm de cuplu. Cu aceste resurse, viteza maximă este de 125 km/h. Mașina dispune de funcția ECO, care are ca rol limitarea puterii la 31 de „cai” și a vitezei maxime la 100 km/h.

Autonomia medie de 150 de kilometri o recomandă

Unitatea este conectată la o baterie litiu-ion cu o capacitate de 26,8 kWh. Aceasta promite o autonomie de 225 de kilometri în ciclu mixt WLTP. Autonomia poate ajunge până la 305 kilometri în regim urban WLTP.

Altfel spus, cu acumulatorul complet încărcat, Dacia Spring oferă autonomia necesară pentru a efectua deplasări în oraș pe parcursul câtorva zile de livrări. În funcție de numărul de livrări Spring te poate ajuta să lucrezi chiar și o săptămână.

Important de știut este faptul că autonomia va crește cu 10% în cazul utilizării permanente a modului ECO despre care a amintit anterior. În sezonul rece, autonomia Daciei Spring scade până la o medie de 100 de kilometri.

Chiar și în cele mai rele condiții meteorologice și de drum, autonomia ar trebui se va menține în jurul valorii de 150 de kilometri. În condiții de frig extrem sau de condus cu viteză (ceea ce nu este cazul în oraș), autonomia ar putea scădea sub această valoare, dar nu mai jos de 120 de kilometri.

În concluzie, Dacia Spring reprezintă o variantă ideală, spunem noi, pentru serviciile de food delivery și chiar de ride sharing. În sprijinul acestei afirmații stă faptul că numeroși clienți de Dacia Spring din țară își închiriază mașina pentru astfel de servicii.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Dacia


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide