Mihai Leu – Afectat de accidentul din Raliul Târgu Mureș

Autor: Ionuț Vîlciu 04 iul. 2022 Știri auto
Mihai Leu – Afectat de accidentul din Raliul Târgu Mureș

Mihai Leu a declarat că este foarte afectat de accidentul produs sâmbătă, în cadrul Super Rally Târgu Mureş. Monopostul scăpat de sub control a intrat într-un parapet care a lovit mai mulți oameni și a rănit un copil la picior.

Conform G4Media, fostul boxer și campion național, Mihai Leu, a produs un accident în timpul Super Rally Târgu Mureş, care a avut loc în acest weekend. Monopostul pe care îl pilota a ieșit în decor, iar un copil a fost rănit în urma incidentului. Mihai Leu a fost foarte afectat de cele întâmplate sâmbătă, arătând că îi pare nespus de rău.

„Am pus frână înainte de un viraj, a plecat maşina foarte tare pe frânare, am încercat să redresez, dar nu am reuşit în măsura în care am sperat. Am lovit un gard şi acel gard a căzut peste câţiva oameni, din păcate un copil este lovit. Are o tăietură la picior. Am vorbit cu mama lui, era puţin speriat. Îmi pare nespus de rău, este ceva incredibil, nu pot să vă descriu ce sentimente am, dar sper să pot să vorbesc cu ei. Sper să ne împrietenim, asta e cel mai frumos, să îi fac şi eu un cadou. (…) Pentru mine supărarea este aşa de mare încât nu vreau să mă gândesc la asta. Mă gândesc că s-a întâmplat şi sper ca acest băiat să fie bine. (…) El, săracul, de asta a venit la cursă, să vadă maşinile. Am vorbit şi cu părinţii lui”, a declarat Mihai Leu.

Mihai Leu, profund întristat

Fostul campion național a spus că automobilismul sportiv implică și faptul că nu întotdeauna pilotul poate să facă ceea ce şi-a propus.

„Sincer, nu te gândeşti niciodată, în momentul în care te urci la volan, ce rău se poate întâmpla, dar, din păcate, este un sport de viteză şi sunt momente în care probabil nu reuşeşti să faci tot ce ţi-ai dorit tu”, a declarat Mihai Leu.

De altfel, după cursă, Mihai Leu i-a invitat pe aceștia la masă. Chiar le-a oferit și trofeele pe care el le-a câștigat la etapa de la Târgu Mureș.

„Monopostul a fost scăpat de sub control de către Mihai Leu, a încercat să o redreseze, a redresat-o pe moment, aşa ne-a spus domnul Mihai Leu, şi, din păcate, a lovit gardul de protecţie care este pe toată distanţa circuitului. Evenimentul a fost oprit, era chiar ultima manşă de concurs, nu mai avea sens să mai continuăm, ar fi fost doar de un restart pentru Jerome France, însă am decis să îl oprim. Mai erau câteva viraje de făcut. (…) Nu s-a impus internarea, concursul s-a întrerupt, nu a fost un incident grav”, a declarat directorul sportiv al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, Ioan Badiu.

Federația Română de Automobilim Sportiv a deschis o anchetă pentru a vedea circumstanțele în care s-a produs incidentul.

Sursa: G4Media

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Facebook: Federația Română de Automobilism Sportiv, Valentin Bădeanu


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide