Miracol pe o autostradă din California. Un avion a aterizat printre mașini – VIDEO

Autor: Adrian Somai acum o lună Știri auto

Miracol pe o autostradă din California. Un avion de agrement a aterizat printre mașini, a lovit un camion și a luat foc, dar toată lumea a scăpat cu viață.

Un avion de agrement s-a prăbușit la mijlocul săptămânii trecute pe Autostrada 91 din California, Statele Unite.

Nu mică le-a fost surprinderea șoferilor ce conduceau în urmă cu câteva zile pe Autostrada 91 din zona Riverside County, statul California, când și-au dat seama că un avion de mici dimensiuni este aproape de a se prăbuși la numai câțiva metri distanță. Potrivit serviciului local de pompieri, avionul s-a prăbușit chiar pe autostradă, foarte aproape de Bulevardul Buena Vista, în jurul prânzului, fiind cuprins imediat de flăcări. Pompierii au reușit să stingă rapid flăcările izbucnite, iar circulația de pe acea porțiune de drum a fost închisă până la finalizarea anchetei.

O tragedie majoră a fost evitată

Pilotul avionului de agrement model Piper PA 32 a declarat în urma incidentului că motorul aeronavei s-a defectat în drum spre aeroportul Corona aflat în apropiere. Realizând că nu are timp să mai ajungă până la pista aeroportului, pilotul Andrew Cho a fost pus în situația de a lua rapid o hotărâre și de a decide să facă o aterizare de urgență chiar pe autostradă. După ce s-a prăbușit, avionul a lovit însă un camion, luând foc în numai câteva fracțiuni de secundă. Imagini terifiante au fost surprinse de portalul local KTLA, văzându-se foarte clar cum aeronava cade pe șosea și lasă în urmă o urmă de combustibil arzând.

Din fericire, atât pilotul aeronavei, cât și pasagerul care se afla în avion, au scapăt nevătămați în urma acestui accident. Totodată, șoferul și cei doi pasageri din camionul lovit de avion în momentul prăbușirii au scăpat fără a fi răniți.

“A fost un mare noroc că traficul nu a fost intens și că pilotul a rămas calm într-o asemenea situație” a declarat căpitanul Levi Miller la scurt timp după incident. Așa cum a remarcat și acesta, o adevărată tragedie a fost evitată!

VIDEO


Sursa foto: Captură YouTube - WKYC Channel 3, 6abc Philadelphia



Comentarii
Inchide