Mitsubishi ASX facelift a fost lansat oficial. Schimbările sunt inspirate de la fratele Captur

Autor: Ionuț Vîlciu 25 apr. 2024 Știri auto

La scurt timp după ce Renault a lansat facelift-ul pentru Captur, a venit rândul și fratelui acestuia să primească un tratament similar. Mitsubishi ASX facelift debutează cu o schimbare de look și tehnologii actualizate.

Mitsubishi a publicat primele informații și fotografii oficiale referitoare la ASX facelift. Actualizarea SUV-ul de segment B ajunge în Europa cu modificări inspirate de Renault Captur.

La mai puțin de doi ani de la lansarea oficială, noua generație Mitsubishi ASX a primit o actualizare. În mod deloc surprinzător, mașina arată aproape identic cu Renault Captur, model cu care are foarte multe în comun.

Schimbările pornesc de la exterior, acolo unde ASX se bucură de o nouă bară de protecție și de faruri noi. Partea frontală include acum o grilă mai pronunțată, finisată cu negru, cu inserții cromate în partea superioară. Bineînțeles, există noi modele de jante, dar partea din spate a rămas neschimbată.

Mitsubishi ASX facelift împarte gama de motorizări cu Captur

Fiind identic din punct de vedere tehnic cu Renault Captur, ASX facelift folosește aceleași motorizări și transmisii. Astfel, varianta de bază este echipată cu motorul de 1,0 litri și 90 CP, cuplată cu transmisia manuală cu 6 trepte. Dacă avansăm în gamă regăsim motorizarea de 1,3 litri mild-hybrid ce dezvoltă 140 CP. Și aceasta folosește o transmisie manuală cu 6 rapoarte.

Aceeași motorizare de 1,3 litri poate fi comandată și cu o cutie automată EDC cu 7 trepte, caz în care puterea este majorată la 160 CP. La fel ca până acum, vârful de gamă este reprezentat de motorizarea full-hybrid de 145 CP. După cum bine știm, aceasta folosește un motor de 1,6 litri natural aspirat și două motoare electrice, plus o baterie de 1,2 kWh.

Deocamdată, Mitsubishi nu a comunicat prețurile pentru ASX facelift, dar ne așteptăm să se situeze în aceeași zonă cu cele pentru Renault Captur. Astfel, am putea vedea un preț de pornire cuprins între 19.000 și 20.000 de euro.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Mitsubishi


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide