Mitsubishi dezvăluie noi imagini oficiale cu viitorul L200 de generație nouă – VIDEO

Autor: Adrian Somai 20 iun. 2023 Știri auto

Atunci când vine vorba despre modele de tip pick-up, Mitsubishi este de departe unul dintre cei mai importanți constructori de pe scena auto globală. Totodată, L200 este unul dintre cele mai apreciate modele din acest segment, fiind acea camionetă pe care te poți baza în orice situație, indiferent de locul în care ai merge.

Oficialii producătorului japonez se află acum în plină campanie de promovare a noii generații de modele L200, cu acestea urmând să facem cunoștință la sfârșitul lunii viitoare. Până atunci însă, potrivit Motor1, Mitsubishi publică o serie de imagini cu viitoarea generație. Sigur, încă nu știm foarte multe informații despre această nouă generație de modele, însă odată cu noile fotografii putem observa o serie de detalii interesante.

Privind imaginile dezvăluite de cei de la Mitsubishi la începutul acestei săptămâni, ne putem face o idee asupra zonei frontale a noilor modele. Observăm, astfel, un design nou al blocurilor optice LED și o grilă frontală cu formă dreptunghiulară. De asemenea, sub luminile principale mai observăm și niște blocuri optice secundare. De asemenea, modificări au mai fost operate și în partea din spate, acolo unde remarcăm o nouă semnătură luminoasă a stopurilor.

Surprize și la interior pentru noul L200

Mai departe, constructorul nipon a pregătit câteva noutăți și la nivelul habitaclului pentru noua generație a pick-up-ului L200. Astfel, observăm acum un display central de dimensiuni mai mari pentru sistemul multimedia. De asemenea, mai remarcăm comenzile tactile ale sistemului de climatizare, sub care se regăsesc mai multe butoane care deservesc cele mai importante funcții ale mașinii.

Despre partea tehnică nu avem încă niciun fel de informații din partea celor de la Mitsubishi. Totuși, dacă este să dăm crezare zvonurilor care au apărut în presa de specialitate, noul L200 urmează să fie înrudit cu viitoarea generație a lui Nissan Navara. Astfel, noua generație L200 ar putea fi disponibilă chiar și alături de un propulsor hibrid. Mai multe vom afla însă peste numai câteva săptămâni, debutul oficial al noului L200 fiind programat pentru data de 26 iulie.

VIDEO:

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Mitsubishi


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide