Mr. GoRo – Brașoveanul care construiește biciclete speciale și pe care italienii îl numesc „Magicianul”

Autor: David Andrei 12 ian. 2021 Știri auto

Un brașovean i-a cucerit pe pasionații de biciclete din Italia. Le construiește modele personalizate și dă viață unor motociclete electrice, replici ale unor modele clasice.

GALERIE FOTO

Fiecare bicicletă este unică în lume. Este construită în funcție de preferințele clientului și de propria inspirație. Și nu oricum, ci din materiale reciclate. Fiare ruginite, foste scule, piese pe care alții le-ar considera numai bune de aruncat se transformă în artă pe roți în mâinile lui.

Brașoveanul Robert Godri este stabilit în Italia de 17 ani. Și-a dedicat 6 dintre aceștia pasiunii sale. “Fantezie și ore de sudoare”, sumarizează Godri munca sa. Tot ce iese din atelierul său, improvizat în spălătoria blocului în care locuiește, este făcut manual. Acolo, într-un orășel aflat la aproximativ 20 de kilometri distanță de Milano, este ceea ce el numește “Laboratorio d’Arte Creativa Amatoriale e Hobistico”.

Mr. GoRo, star în Italia

“Mr. GoRo”. Așa îi spun italienii românului în vârstă de 47 de ani. Cu câțiva ani în urmă, a început să construiască replici după motociclete istorice. Toate în versiune electrică. “Nu mică mi-a fost mirarea să realizez că lumea a început să se intereseze de ceea ce fac”, spune măgulit românul.

Românii îl cunosc pe mai puțin pe talentatul domn GoRo. Dar în Italia, brașoveanul colecționează laude. În numărul din decembrie 2020, revista „Ferro” din Peninsulă a scris șase pagini despre el și l-a numit “Magician în arta reciclării” (“Il mago della RottamArt”).

Luna aceasta, a apărut în publicația “Motociclismo”. Povestea lui se întinde acolo pe zece pagini. “Mă compară cu pionierii motociclismului”, spune românul cu mândrie. “Mă simt de-a dreptul măgulit că o simplă pasiune cu care mă delectez după orele de muncă a ajuns la acest nivel. Nu e meseria mea, nu am o activitate comercială, e doar o pasiune și atât”, explică Mr. GoRo, uimit de propriul succes.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide