Navă încărcată cu aproape 3.000 de mașini, cuprinsă de incendiu în Marea Nordului

Autor: Radu Țuțulan 26 iul. 2023 Știri auto

O navă de transport, încărcată cu aproape 3.000 de mașini, a luat foc, în noaptea de marți spre miercuri, în largul Mării Nordului. Un om a murit, mulți alții sunt răniți.

Nava Freemantle Highway arde de ore bune, în largul coastelor Olandeze, după ce un incendiu devastator a izbucnit în zona unde erau depozitate câteva zeci de mașini electrice.

Din primele informații, incendiul ucigător ar fi izbucnit de la una dintre mașinile electrice aflate la bordul cargoului. Deși membrii echipajului au încercat să stingă focul, acesta s-a extins la celelalte 24 de autoturisme electrice și apoi a cuprins întreaga navă.

„Echipajul a încercat să stingă singur focul, dar nu a funcționat. Incendiul a continuat să se extindă, declanșând o evacuare”, a declarat paza de coastă într-un comunicat, preluat de portalul Carscoops.

Autoritățile au anunțat că un membru al echipajului și-a pierdut viața în incendiu, iar alți șapte au sărit în apă pentru a se salva. Aceștia au fost recuperați din mare cu ajutorul unui elicopter și duși la spital. În total, de pe nava în flăcări au fost salvate 23 de persoane.

Incendiul încă nu a fost stins

Cu toate că au trecut mai multe ore de la izbucnirea flăcărilor, salvatorii încă nu au reușit să stingă incendiul. Din imaginile publicate pe diferite conturi de socializare se observă cum o altă navă, chemată pentru a stăvili flăcările, aruncă un jet uriaș de apă spre cargo, dar degeaba.

Se știe că incendiile produse la vehiculelor electrice sunt greu de stins, din cauza bateriilor cu litiu care se reaprind. Dar pompierii luptă în continuare pentru a ține focul sub control și a salva nava de la scufundare.

Ce transporta nava care a luat foc

Freemantle Highway transporta 2.857 de mașini din Germania în Egipt, când incendiul a început în largul coastei de nord a Olandei, relatează paza de coastă olandeză. Douăzeci și cinci dintre mașini erau vehicule electrice.

În cea mai recentă actualizare, paza de coastă a transmis că echipajele de urgență încearcă să răcească părțile laterale ale navei, folosind mai multe sisteme de stingere a incendiilor.

La începutul acestui an, compania de transport maritim norvegian Havila Krystruten a declarat că nu va mai transporta vehicule electrice sau electrificate pe navele sale din cauza problemelor de siguranță.

Anunțul a venit la câteva luni după ce Felicity Ace a luat foc în Atlantic în timp ce transporta mașini – inclusiv vehicule electrificate.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Carscoop


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide