Noul Hyundai Santa Fe a fost lansat. SUV-ul asiatic devine mai pătrățos, mai spațios și mai luxos – GALERIE FOTO

Autor: Ionuț Vîlciu 10 aug. 2023 Știri auto

Hyundai prezintă noua generație Santa Fe. Producătorul coreean spune că noul său SUV oferă spațiu de vârf în clasă și că aduce dotări premium.

Știam deja cum va arăta noul Hyundai Santa Fe, deoarece producătorul coreean ne-a oferit în urmă cu aproximativ 3 săptămâni primele imagini oficiale cu viitoarea generație a SUV-ului. Acum, a venit momentul să aflăm detaliile tehnice, dimensiunile exacte și tehnologii pe care le va pune la dispoziție noul SUV.

Santa Fe a ajuns la cea de-a cincea generație și, pentru a sărbători originea numelui, Hyundai a decis să organizeze lansarea mașinii în regiunea Santa Fe, din statul american New Mexico.

Hyundai mizează pe un design cu linii drepte, cu suprafețe verticale, care să maximizeze spațiul interior. Mașina are un ampatament mai lung, de 2.815 mm, pentru mai mult spațiu în cabină. Noul model măsoară 4.830 mm în lungime, este lat de 1.900 mm și este înalt de 1.720 mm. În plus, Hyundai se mândrește cu un hayon cu deschidere amplă, care dezvălui un portbagaj generos, cu un volum de 725 de litri, cu 91 de litri mai mare decât al vechii generații.

Noua generație Hyundai Santa Fe arată cu totul diferit

Designul angular al noului SUV aduce aminte de Land Rover Defender, dar nu este neapărat un lucru rău. Este mai impunător și mai robust decât înainte, având proporțiile clare ale unui SUV de clasă medie. Tema exterioară este dominată de liniile drepte și de blocurile optice ce incorporează semnătura luminoasă în forma literei H. Mașina vine echipată cu jante cu dimensiuni cuprinse între 18 și 21 de inch.

Pe piețele globale, noul model este disponibil în 10 culori exterioare, inclusiv Abyss Black Pearl, Creamy White Pearl, Creamy White Matte, Typhoon Silver Metallic, Magnetic Grey Metallic, Ocado Green Pearl, Terracotta Orange, Cyber Sage Pearl, Earthy Brass Metallic Matte și Pebble Blue Pearl.

Interiorul noii generații contrastează cu exteriorul, subliniind elementele de design orizontale și verticale. Un design în formă de H este aplicat tabloului de bord și orificiilor de aerisire, ceea ce aduce o concordanță cu semnătura luminoasă a blocurile optice.

Planșa de bord este dominată de cele două ecrane de 12,3 inch, unul pentru instrumentarul de bord, celălalt pentru sistemul de infotainment. În plus, Hyundai Santa Fe oferă două pad-uri de încărcare wireless pentru dispozitivele mobile. Practicalitatea se extinde și în restul cabinei, acolo unde clienții pot alege dintre configurații cu până la 7 locuri. De asemenea, Hyundai spune că pasagerii de pe rândul 3 de scaune beneficiază acum de mai mult spațiu pentru picioare.

Ce motorizări sunt disponibile pe noul SUV?

În Coreea și America de Nord, noul Santa Fe va fi disponibil cu două opțiuni de motorizare. Un motor turbo pe benzină de 2,5 litri, ce oferă o putere maximă de 281 CP, fiind conectat la o transmisie automată cu 8 rapoarte, și un hibrid 1,6 litri pe benzină, care produce o putere maximă de 180 CP.

În Europa, mașina va fi disponibilă cu două opțiuni de propulsie, inclusiv același hibrid de 1,6 litri, care este conectat la o transmisie automată cu 6 rapoarte. Clienții pot opta și pentru un plug-in hybrid de 1,6 litri, care livrează 160 CP doar prin intermediul motorului pe benzină. Puterea totală a sistemului nu a fost comunicată.

În alte regiuni, SUV-ul va fi disponibil și cu un motor pe benzină de 2,5 litri, cu o putere maximă de 194 CP. Acest propulsor va fi cuplat la o cutie automată cu 8 rapoarte.

Noul Hyundai Santa Fe este programat să fie lansat în Coreea în a doua jumătate a acestui an și în America de Nord și Europa în prima jumătate a anului viitor. Premiera nord-americană va avea loc la Salonul Auto de la Los Angeles din 2023.

VIDEO

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Hyundai


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide