Noul Ford Bronco este concurentul de care JEEP avea nevoie. SUV american într-o prezentare românească – VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 26 oct. 2022 Știri auto

Noul Ford Bronco a fost lansat anul trecut, după aproximativ 25 de ani de când modelul a fost scos din producție. Acum, câteva astfel de exemplare au ajuns și la noi în țară.

Deocamdată, noul Ford Bronco nu este disponibil oficial pe piața din Europa. Nu vă faceți griji, compania a anunțat că va aduce Bronco și în Europa, dar începând cu anul viitor. Până atunci, există importatori care aduc astfel de mașini în Europa, implicit în România.

Luci Popa a filmat un astfel de SUV, prezentându-i detaliile care îl fac atât de special. Exemplarul filmat de el este un Bronco Badlands, o echipare orientată către off-road. Sub capotă vom regăsi motorul de 2,3 litri, pe benzină, și o cutie automată cu 10 trepte. De asemenea, este un Bronco cu ampatament scurt, în doar două uși.

La prima impresie, mașina poate părea mică, dar nu este. Bronco este un competitor pentru Jeep Wrangler. Mașina vine, cel puțin în echiparea filmată, cu anvelope de 35 de inch. Acestea au un balon uriaș, numai bun pentru mersul în teren accidentat. Tracțiunea integrală este prezentă, bineînțeles. De asemenea, mașina are diferite moduri de rulare, numite GOAT. Acest acronim vine de la Goes Over Any type of Terrain. Pe românește, mașina este pregătită să înfrunte orice tip de condiții. Mașina vine cu diferențiale blocabile electronic și amortizoare Bilstein.

Ford Bronco este un adevărat SUV gândit pentru off-road

Continuăm cu exteriorul, acolo unde vom regăsi o bară frontală din metal. Aceeași poveste rămâne și la scuturile de protecție de sub mașină, menite să protejeze piese vitale, cum are fi baia de ulei, transmisia sau diferențialele. De asemenea, colțurile barei față pot fi demontate ușor și schimbate în caz că au fost avariate. Vom vedea că mașina este un set LEGO uriaș.

Pe laterale, Bronco are protecții pentru praguri. Acestea sunt piese consumabile, menite să îndure abuzul din off-road, dar să protejeze caroseria.

Dacă tot am spus că această mașină este un LEGO uriaș, avem și motive să spunem asta. Fiecare panou poate fi demontat de pe mașină. Ford a proiectat acest nou Bronco în acest fel. Astfel, ușile, plafonul și restul panourilor se pot scoate, putând fi depozitate în portbagaj.

Interiorul este confecționat din materiale rezistente, dat fiind faptul că mașina este gândită pentru off-road. Materialele sunt mai tari, dar interiorul are un design plăcut și ergonomic, fără prea multe pretenții. Unul dintre cele mai inteligente aspecte ale interiorului este acela că nu există mochetă, ci un înveliș cauciucat. Mai mult, există orificii de scurgere. Astfel, dacă podeau mașinii este murdară, ea poate fi spălată rapid, iar apa se scurge direct.

Modelul prezentat s-a vândut cu aproximativ 106.000 de euro. Mai multe detalii puteți vedea în clipul lui Luci Popa:

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Mașini cu Luci Popa


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide