Noul Hyundai Elantra a fost dezvăluit în Coreea. Cum arată sedanul asiatic

Autor: Ionuț Vîlciu 27 feb. 2023 Știri auto

Hyundai a dezvăluit câteva imagini cu noua Elantra, în Coreea de Sud. Sedanul a primit câteva schimbări de ordin estetic.

Hyundai a publicat primele imagini cu actualizarea modelului Elantra pe site-ul său din Coreea de Sud, unde sedanul compact este vândut sub numele de Avante, scrie Motor1.

Actualizarea estetică a fost lansată destul de devreme, având în vedere că a șaptea generație a fost dezvăluită în martie 2020, înainte de a fi pusă în vânzare mai târziu în decursul acelui an. Hyundai a dezvoltat un obicei din a-și actualiza rapid gama și, deși Elantra încă se simte destul de proaspătă, compania a decis că este timpul să primească o serie de actualizări.

Actualizări pentru Hyundai Elantra

Cea mai mare parte a modificărilor o vom găsi în partea din față, unde Avante primește faruri mai plate care flanchează o bară metalică, care se întinde pe toată lățimea grilei.Hyundai a decis să împartă grila în două adăugând în centru un element de culoarea caroseriei. Acest lucru face ca grila să nu mai pară atât de mare și arată chiar bine. Prizele de aer false, montate în colțurile barei de protecție, conferă părții frontale un aspect ceva mai sportiv.

Partea din spate pare că a primit ceva mai puțină atenție. Stopurile probabil că au fost preluate de la actuala Elantra. Observăm că bara de protecție are un aspect diferit, cu un difuzor mic și un element argintiu în formă de U care se întinde dintr-un colț în altul. Fiind vorba doar de un facelift, profilul lateral a rămas aproape neschimbat, deși jantele în două tonuri par a fi o nouă variație a unui set deja existent. În plus, panoul de plastic de pe montantul C are acum un model mai complicat, în timp ce linia cromată a geamurilor este ceva mai subțire. În interior, o nouă temă Sage Green cu material ecologic este singura noutate anunțată până acum.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Hyundai


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide