Noul Jaguar E-Pace aduce îmbunătățiri la interior și exterior, precum și motorizări electrificate – GALERIE FOTO

Autor: Marius Vișan 29 oct. 2020 Știri auto

Noul Jaguar E-Pace vine cu un exterior restilizat, un interior îmbunătățit, cel mai nou sistem multimedia Pivi Pro și o gamă de motorizări eficiente – inclusiv o variantă hibridă avansată, cu conectare la priză (PHEV).

Actualizările designului exterior conferă SUV-ului compact și performant Jaguar o ținută mai impunătoare și un aspect luxos. În partea din față, modificările includ o grilă inferioară redesenată, care încorporează elemente specifice. Grila de radiator nouă, de tip fagure, are un design inspirat de sigla Jaguar și include un ornament cromat modern, iar prizele de aer laterale includ, de asemenea, sigla Jaguar. Noile faruri full LED includ lumini de zi (DRL) în formă de dublu „J”, cu tehnologie Pixel LED disponibilă opțional, care oferă rezoluție și luminozitate îmbunătățite.

În partea din spate, partea inferioară a barei de protecție include o inserție nouă între țevile de eșapament integrate, echipare standard la motoarele pe benzină cu 4 cilindri. Toate celelalte variante de motorizare dispun acum de ornamente orizontale noi.

Interiorul noului E-PACE este mai luxos, excelent conectat și extrem de rafinat

Elementul fundamental al noului interior este ecranul tactil HD curbat, cu diagonala de 11,4 inch, integrat în centrul planșei de bord, care controlează noul sistem multimedia Pivi Pro. Ecranul este tratat chimic și include 2 straturi; unul heliomat și altul care diminuează urmele amprentelor.

Noul selector de viteze – doar unul dintre multele detalii interesante – este mai scurt și mai lat și are partea superioară finisată cu o cusătură ca a bilei de crichet, iar partea inferioară este realizată din metal atent prelucrat, pentru o senzație mai plăcută la atingere. Atenția acordată materialelor utilizate se remarcă și în cazul ornamentelor metalice ale difuzoarelor și fantelor de ventilație, care împreună cu elemente precum butoanele rotative
metalice conferă o calitate premium interiorului. Un volan nou, cu design inspirat de cel al modelului I-PACE, noul E-PACE include butoane
care se aprind la atingere și padele metalice pentru schimbarea vitezelor.

Motorizare hibridă cu conectare la priză

Noul E-PACE utilizează noua arhitectură premium transversală Jaguar, proiectată și realizată pentru a permite montarea celor mai noi motorizări electrificate. Printre acestea se numără noul motor cu 3 cilindri P300e PHEV, precum și noile generații de motorizări Ingenium cu 4 cilindri, diesel și pe benzină, echipate cu tehnologie Mild-hybrid. Noua gamă de motorizări include:

Diesel
• 4 cilindri turbo de 2,0 litri MHEV și 163 CP, transmisie automată cu 9 trepte, tracțiune
integrală
• 4 cilindri turbo de 2,0 litri MHEV și 204 CP, transmisie automată cu 9 trepte, tracțiune
integrală

Benzină
• 3 cilindri turbo de 1,5 litri MHEV și 160 CP, transmisie automată cu 8 trepte, tracțiune
față
• 4 cilindri turbo de 2,0 litri MHEV și 200 CP, transmisie automată cu 9 trepte, tracțiune
integrală
• 4 cilindri turbo de 2,0 litri MHEV și 249 CP, transmisie automată cu 9 trepte, tracțiune
integrală
• 4 cilindri turbo de 2,0 litri MHEV și 300 CP, transmisie automată cu 9 trepte, tracțiune
integrală
• 3 cilindri turbo de 1,5 litri PHEV și 309 CP, transmisie automată cu 8 trepte, tracțiune
integrală

Majoritatea modelelor sunt echipate cu sistemul de tracțiune integrală Jaguar, iar cele cu motorizare cu 3 cilindri AWD sunt cuplate la o transmisie automată cu 8 trepte, în timp ce modelele cu 4 cilindri utilizează o transmisie automată cu 9 trepte.

GALERIE FOTO

Noul Jaguar E-Pace aduce îmbunătățiri la interior și exterior, precum și motorizări electrificate
Noul Jaguar E-Pace aduce îmbunătățiri la interior și exterior, precum și motorizări electrificate
Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: JLR


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide