Noul SUV electric Ford, tot mai aproape de lansare – VIDEO

Autor: Adrian Somai 24 feb. 2023 Știri auto

Ford se pregătește intens pentru lansarea noului său SUV cu propulsie electrică, debutul acestuia fiind așteptat peste numai o lună. Evenimentul de lansare al noului model care are la bază platforma Volkswagen este programat în data de 21 martie. Până atunci însă, potrivit Carscoops, constructorul de peste Ocean continuă campania de promovare a acestuia și publică pe canalul său de Twitter un clip teaser care îl are în prim plan.

Despre un viitor SUV cu propulsie electrică dezvoltat de cei de la Ford am început să vorbim abia la finalul anului trecut, atunci când oficialii Ovalului Albastru au publicat o primă imagine teaser care înfățișa modelul. Nu este un model oarecare, ci unul care va fi construit având la bază platforma Volkswagen. Așadar, avem în față un prim rezultat important al parteneriatului dintre Ford și Volkswagen.

Deși avem deja câteva imagini cu acest nou model al celor de la Ford, americanii nu au dezvăluit încă numele pe care l-au pregătit pentru SUV-ul cu zero emisii. Mai exact, nu avem aproape nicio informație clară în ceea ce îl privește. Cel mai probabil însă, în săptămânile următoare vom afla, cel puțin pe surse, câteva detalii tehnice cu privire la noul model.

Scurt clip teaser cu noul SUV Ford cu zero emisii

Directorul general al diviziei de vehicule electrice Ford în Europa, Martin Sander, a decis însă să publice la mijlocul acestei săptămâni un clip teaser cu viitorul model. În clip îl putem vedea pe Amko Leenarts, directorul de design al americanilor, care ne prezintă o parte din înfățișarea noului model.

Putem remarca rapid o înfățișare robustă a noului model, cu un element de protecție montat pe aripa din față. De asemenea, jantele au un design aerodinamic, în forma unei stele. Nu ne rămâne decât să așteptăm și alte detalii cu privire la noul SUV în săptămânile ce urmează!

https://twitter.com/volkswagen/status/1628704357230460928

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Captura video Twitter - Volkswagen


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide