Nu era îndeajuns puterea unui Lamborghini Urus? ABT are soluția: Urus Scatenato, un SUV cu 810 CP – GALERIE FOTO

Autor: Ionuț Vîlciu 02 oct. 2023 Știri auto

Lamborghini Urus primește un plus de putere din partea companiei de tuning ABT. SUV-ul italian dispune de 810 CP și va fi produs într-o serie limitată.

ABT Sportsline, celebrul tuner care se ocupă de modelele Grupului Volkswagen, a încercat ceva nou, mai italian. Cel mai nou proiect al companiei de tuning este bazat pe Lamborghini Urus. Astfel a luat naștere ABT Urus Scatenato, care se traduce prin „dezlănțuit” sau „sălbatic”. Limitat la doar 99 de unități, Urus Scatenato promite să se ridice la magnitudinea numelui, dezlănțuind un amestec de performanță și exclusivitate.

Așa cum se întâmplă cu sedanurile și breakurile de la Audi, ABT începe cu versiunile orientate spre performanță ale lui Lamborghini Urus, adaugă putere și aduce îmbunătățiri subtile de design. Urus Performante nu duce lipsă de putere, producând 666 CP dintr-un motor V8 de 4,0 litri, supraalimentat cu două turbine. ABT adaugă 144 de cai putere acestei sume, ducând totalul la nu mai puțin de 810 CP. Tunerul nu a furnizat cifre de performanță pentru Urus Scatenato, dar putem fi sigur că timpii de accelerație au scăzut, iar viteza maximă a crescut.

ABT aduce pentru Lamborghini Urus și câteva modificări de ordin vizual

Pe lângă cei 144 CP suplimentari, ABT i-a adus lui Urus și câteva modificări de ordin aerodinamic. SUV-ul primește un spoiler redesenat, cu o lamă centrală în față, cu praguri laterale și o aripă spate modificate pentru a îmbunătăți aspectul agresiv al lui Urus și pentru a genera forță aerodinamică suplimentară.

Fibra de carbon este folosită din plin. Aceasta se regăsește pe capacul compartimentului motor și pe capacul motorului. În interior, fibra de carbon lucioasă expusă este elementul de design dominant. Acesta acoperă ornamentele controalelor scaunului, schimbătorul de viteze și alte piese ornamentale.

Și exteriorul primește un tratament cu fibră de carbon expusă pe capacele oglinzilor, pasajele aripilor, pragurile laterale și orificiile de ventilație ale capotei. Pachetul este completat de jantele ABT High-Performance IRL de 23 inch. În plus, sistemul de evacuare, echipat cu terminații din titan ABT cu 4 țevi, amplifică coloana sonoră oferită de motorul V8.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ABT Sportsline


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide