O Honda Civic costă 100.000 de euro în Olanda. Care este motivul?

Autor: Ionuț Vîlciu 05 ian. 2024 Știri auto

O Honda Civic poate ajunge să coste chiar și 100.000 de euro în Olanda, dar care este motivul pentru care hatchback-ul poate costa atât de mult?

Honda Civic este unul dintre unul dintre cele mai populare modele ale producătorului japonez, iar varianta Type R este tot ce poate Honda să ofere mai bun pe acest model. Cu peste 300 CP și o suspensie gândită pentru agilitate maximă, Civic Type R este unul dintre cele mai lăudate hot hatch-uri de pe piață.

Este și cea mai scumpă versiune a lui Civic, cu prețuri ce pot ajunge ușor să depășească valoarea de 50.000 de euro. Însă, în Olanda poate ajunge să coste aproape dublu din cauza modului în care această țară taxează mașinile ce depășesc un anumit prag de emisii.

De ce costă Honda Civic Type R aproape 100.000 de euro în Olanda?

Potrivit Motor1, acest lucru este posibil dat fiind faptul că olandezii trebuie să plătească un TVA de 21% pentru mașinile noi, la care se adaugă și BPM, un sistem de taxare al mașinilor ce emit emisii mai mari decât pragurile impuse. În cazul noii Honda Civic Type R, mașina emite 186 de grame de CO2 per kilometru. Astfel, conform regulilor din Olanda, Civic Type R se încadrează în categoria celor mai poluante mașini, ceea ce implică o suprataxă de 13.655 de euro. De asemenea, fiecare gram în plus față de pragul de 161 de grame este taxat cu 549 de euro. Iar pentru că Civic Type R depășește limita cu 25 de grame, va trebui plătită încă o taxă în valoare de 13.725 de euro.

Astfel, prețul de pornire pentru o Honda Civic Type R este de 88.560 de euro, în Olanda. Dacă se optează pentru opțiuni precum alte culori, pachetul cu fibră de carbon și alte asemenea, prețul poate ajunge la peste 95.000 de euro.

Civic Type R nu este singurul hot hatch taxat de legile olandeze. Volkswagen Golf GTI are un preț de pornire de 60.990 de euro, în timp ce Golf R, cel mai puternic Golf din gamă, ajunge să aibă un preț de pornire de 84.990 de euro.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide