O nouă zi, un nou Master Plan. Astăzi: 1.300 km noi de autostradă până în 2030

Autor: Iulian Dnistran 10 feb. 2015 Știri auto
O nouă zi, un nou Master Plan. Astăzi: 1.300 km noi de autostradă până în 2030

Ministrul Transporturilor Ioan Rus a avut marţi o întâlnire de câteva ore, la sediul Ministerului Transporturilor, cu reprezentanţii comisiilor parlamentare de specialitate, pentru discuţii privind Master Planul de Transport şi situaţia companiilor din subordinea Transporturilor.

„Am prezentat în faţa celor două comisii Master Planul în forma semifinală, variantă la care dânşii au avut unele observaţii şi corecturi pertinente, care pot fi făcute fără să modifice fundamental ceva”, a spus ministrul, la finalul întâlnirii.

El a adăugat că Master Planul va fi aprobat săptămâna viitoare în guvern, urmând să fie prezentat, înainte de implementare, şi Comisiei Europene.

După dezbaterea publică a fost propusă construcţia unor sectoare de autostradă care figurau iniţial ca drum expres, respectiv Sibiu-Piteşti, Bacău-Paşcani, Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni şi Târgu Mureş-Târgu Neamţ (ultimul ca autostradă construită în mai multe etape), potrivit Ministerului Transporturilor.

Totodată, în document sunt incluse o nouă centură ocolitoare cu profil de autostradă pentru Bucureşti şi mai multe sectoare de drumuri expres care iniţial făceau parte din reţeaua Trans Regio.

„După dezbaterea publică au fost propuşi 1.301 km de autostradă, cu un plus de 645 km faţă de versiunea iniţială a Master Planului, 1.877 km de drum expres, 3.147 km de drum Trans Regio şi Euro Trans şi 67 de variante de ocolire de sine stătătoare sau parte a proiectelor de autostradă sau drumuri expres, la care se adaugă centura Bucureştiului la profil de autostradă. Investiţia în sectorul rutier se ridică la 26,48 miliarde euro, din care peste jumătate investiţie în autostrăzi”, arată Ministerul Transporturilor.

Citeşte mai multe pe Mediafax.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide