Off-road cu maşini clasice, un stil de viaţă acum 80 de ani [VIDEO]

Autor: Andrei Ştirbu 27 nov. 2014 Știri auto
Off-road cu maşini clasice, un stil de viaţă acum 80 de ani [VIDEO]

Există o parte a creierului nostru care acţionează de fiecare dată când rostim sintagma „maşini clasice”, şi o face proiectându-ne doar imagini cu exponate de muzeu, impecabile, cu etichete de preţ pe care scrie Pricele$$$. Şi există un grup de posesori de astfel de maşini cărora acea parte a creierului este defectă. (dacă vrei să faci bani, totuşi, din viitoare clasice, aruncă o privire peste lista noastră de propuneri)

Da, exact, ceea ce ai văzut mai sus era un drum forestier plin de noroi, străbătut în forţă de un Bentley şi de un Mercedes, amândouă de pe vremea când ideea de lux şi opulenţă al unui brand era reprezentată prin simplul gest de a crea o maşină. 

Grupul antemenţionat alcătuieşte UK Vintage Sports Car Club (VSCC), iar aceste concursuri se numesc „probe” – cu toate că „probe speciale” are atât de mult sens aici…

Mecanismul probelor este simplu: îţi iei maşina construită în perioada interbelică, vesta în carouri, unul sau mai mulţi săritori şi porniţi în cucerirea celor mai noroiase poteci, pe care organizatorii le caută cu multă atenţie. Şi da, săritorii sunt importanţi, în ciuda faptului că te fac să pufneşti în râs de fiecare dată când îi vezi în acţiune.

În mod clar că nu toate călătoriile se desfăşurau în stilul acesta, pentru că nu tot timpul ploua. Cât despre starea drumurilor, având în vedere că vorbim de aproape un secol în urmă, suntem tentaţi să credem că majoritatea arătau aşa cum sunt reprezentate aici – mai puţin partea de noroi, care nu era constantă pe tot parcursul anului. 

Iar temerarii care pun straturi de noroi peste maşină şi peste vestele lor în carouri merită tot respectul, şi nu doar pentru că demonstrează că, în ciuda avuţiilor, nu le este frică de un pic de mizerie. Ci pentru că traseele astea nu par chiar floare la ureche – iar maşinile nu sunt nici ele off-roaderele din ziua de astăzi. Nimeni nu se plânge, nimeni nu poartă cască, toată lumea sare când este nevoie. Asta-i atitudinea!

Dacă vrei să mai vezi săritori în acţiune, îţi lăsăm aici două clipuri. 

via Jalopnik

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide