Oraşul cu cele mai obosite ambulanţe din ţară. Miile de kilometri din bord spun ar trebui casate

Autor: Laura Buciu 01 sept. 2017 Știri auto
Oraşul cu cele mai obosite ambulanţe din ţară. Miile de kilometri din bord spun ar trebui casate

Peste 75 la sută din ambulanţele din Bistriţa-Năsăud ar trebui casate, fiind mai vechi de opt ani, iar jumătate au deja 500.000 de kilometri la bord. În judeţ nu au mai fost primite maşini de intervenţie în cazuri de urgenţă de mai bine de trei ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit conducerii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud, aproape jumătate din cele 36 de autospeciale aflate în parcul auto al instituţiei au peste 500.000 de kilometri la bord şi sunt mai vechi de opt ani, ultimele autospeciale fiind primite de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud în anul 2014.

„Parcul auto este format din 36 de autosanitare. Aceste ambulanţe sunt dotate standard. Peste 75% din ambulanţe au o uzură semnificativă, iar mai mult de jumătate din parcul auto este format din maşini cu peste 500.000 de kilometri la bord. Avem mari speranţe ca în acest an să se finalizeze licitaţia naţională pentru autosanitare şi să putem lua şi noi o gură de oxigen, cu maşini noi”, a spus managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud, dr. Annabella Muzsi, în şedinţa de miercuri a Colegiului Prefectural Bistriţa-Năsăud.

În parcul auto al Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud există maşini din anul 2002, iar „veterana”, un Volkswagen Transporter din 2005, folosită de substaţia din oraşul Năsăud pentru transportul pacienţilor, a depăşit, în august, 800.000 de kilometri.

Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud, dr. Annabella Muzsi spune că la Bistriţa există mari probleme şi cu personalul medical, acesta fiind doar la 46% din necesar.

„Avem 154 de angajaţi, acoperirea de personal fiind doar de 46 la sută, adică sub jumătate din ceea ce este prevăzut ca minim de actele normative în vigoare. Cele mai mari probleme există în continuare la personalul medical superior, dar deficitul atinge toate categoriile de personal”, a mai spus dr. Annabella Muzsi, în şedinţa Colegiului Prefectural Bistriţa-Năsăud.

În primul semestru al anului 2017, angajaţii Ambulanţei Bistriţa-Năsăud au intervenit la 21.231 de solicitări de urgenţă şi transport, numărul cazurilor fiind în creştere cu 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide