Partea plină a paharului: Mai puține radare pe șosele

Autor: ProMotor 18 mart. 2020 Știri auto
Partea plină a paharului: Mai puține radare pe șosele

În avalanșa de știri alarmiste care ajung la noi zilele acestea, nu strică să mai aflăm și lucruri plăcute: vor fi mai puține radare. Pe lângă poluarea redusă și șoselele mai libere, putem trece în această categorie și o prezență mai redusă pe șosele a polițiștilor cu aparate radar.

Acest lucru se întâmplă oficial în Belgia, acolo unde Procurorul general al Flandrei de vest, Filiep Jodts a cerut polițiștilor să facă mai puține verificări în ceea ce privește respectarea limitelor de viteză.

Este o măsură menită să îi protejeze pe polițiști, mulți aflându-se deja pe lista celor infectați. Verificarea vitezei cu aparatele radar nu va înceta complet, dar vor fi cu siguranță mai puține controale.

În mod remarcabil, în aceeași cerere, procurorul Jodts solicită nu doar o prezență mai redusă a polițiștilor pe șosele, ci și dezactivarea camerelor radar fixe de pe marginea șoselelor. Chiar dacă acestea funcționează automat, polițiștii sunt necesari pentru a scrie procesele verbale și a trimite prin poștă amenzile. Iar polițiștii sunt prețioși în aceste zile în care în birouri se lucrează cu un număr minim de oameni.

Nu știm dacă și în România vor fi mai puține radare pe șosele. Aici, camerele fixe au fost demult dezactivate, iar polițiștii cu radare sunt mai degrabă un eveniment de marcat pe Waze decât o obișnuință. Ne așteptăm însă ca și în țara noastră resursele să fie alocate către sectoare mai importante, cum sunt păstrarea ordinii și asigurarea coridoarelor necesare transporturilor strategice, mai degrabă decât pedepsirii șoferilor vitezomani.

Iar pe măsură ce numărul de cazuri de coronavirus se înmulțesc, și Poliția Română ar putea avea o problemă cu numărul de agenți disponibili, la fel ca și în Belgia. Totuși, noi vă recomandăm să circulați cu atenție și să respectați viteza legală, chiar dacă nu există perspectiva unei amenzi sau a permisului suspendat.

Numărul de mașini de pe șosele a scăzut considerabil în ultimele săptămâni, iar acesta ar trebui să însemne că suntem mai puțin presați să ne grăbim pentru că oricum călătoria durează semnificativ mai puțin.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Poliția Română



Comentarii
Inchide