Peste 1.5 milioane de comenzi pentru Tesla Cybertruck

Autor: Adrian Somai 24 nov. 2022 Știri auto

Despre camioneta electrică Tesla Cybertruck s-a tot vorbit în ultimul timp, însă debutul producției ei a fost amânat în mai multe rânduri de constructorul american. Potrivit spuselor celor din conducerea Tesla, amânările au fost decise din cauza lipsei de componente.

Elon Musk a promovat încă de la bun început Cybertruck ca fiind un model cu totul și cu totul revoluționar în industria auto, ajungând chiar să spună că este cel mai bun model produs vreodată. În prima săptămână după lansare, Tesla a primit mai mult de 250.000 de comenzi. Se pare însă că numărul comenzilor a depășit orice așteptare, în ciuda acestor amânări multiple pe care le pomeneam în rândurile anterioare.

Dacă în 2021 se vorbea deja despre mai bine de un milion de comenzi pentru Tesla Cybertruck, numărul acestora pare a fi depășit cifra de 1.5 milioane în această toamnă. Mai mult, conducerea Tesla a luat la un moment dat chiar decizia de a opri temporar comenzile pentru clienții din afara Americii. Totuși, cifra nu a fost confirmată oficial de conducerea Tesla, fiind raportată de o sursă externă care a urmărit îndeaproape procesul de rezervări desfășurat de constructorul american.

Producția ar putea începe în 2023

Producția camionetei electrice ar fi trebuit să înceapă în mod normal în 2021, însă criza provocată de pandemia de coronavirus i-a pus în dificultate și pe cei de la Tesla, care au rămas fără semiconductori. Astfel, debutul producției a fost amânat în cele din urmă în mai multe rânduri, spre dezamăgirea fanilor Tesla.

Potrivit ultimelor informații însă, producția în masă a noului model Tesla ar putea începe abia la sfârșitul anului viitor. Începând de la jumătatea lui 2023 însă, Tesla își propune să producă mai multe exemplare ale camionetei electrice în numere mai mici. În aceste condiții, rămâne de văzut când vor ajunge cei de la Tesla să înceapă de fapt livrarea acestor modele!

Sursa: Electrek 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide