Peugeot prezintă interiorul viitorului SUV E-5008. Noul model folosește un ecran de 21 de inch – VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 27 feb. 2024 Știri auto
Peugeot prezintă interiorul viitorului SUV E-5008. Noul model folosește un ecran de 21 de inch – VIDEO

Peugeot a dezvăluit primele imagini cu interiorul noului SUV electric E-5008. La fel ca fratele său mai mic, viitorul E-5008 va folosi un ecran panoramic cu diagonală de 21 de inch.

Producătorul auto francez a dezvăluit un clip oficial cu interiorul noii generații E-5008, un nou SUV electric cu 7 locuri. Mai multe detalii despre noul model vor fi dezvăluite în luna martie a acestui an dar, până atunci, Peugeot ne oferă câteva informații despre cabina noului său SUV electric de familie.

Piesa de rezistență a interiorului noului Peugeot E-5008 este reprezentată de ecranul panoramic de 21 de inch în diagonală. De asemenea, ecranul panoramic folosit pentru noua generație i-Cockpit este plutitor și curbat, combinând afișajul head-up cu ecranul tactil. Efectul de plutire este amplificat de iluminarea ambientală, care este amplasată direct sub ecran.

În plus, Peugeot descrie interiorul noului E-5008 ca fiind similar unei sufragerii, cu acces facil la cel de-al treilea rând de scaune.

Gama de SUV-uri Peugeot se înnoiește

În toamna anului trecut, Peugeot a dezvăluit noua generație a SUV-ului 3008, care are inclusiv o versiune electrică. Noul Peugeot E-3008 propune un nou limbaj de design, caracterizat prin faruri înguste, lumini de zi triple, care seamănă cu ghearele unei feline, jante cu design futurist de până la 20 de inch și ornamente de protecție din plastic, care să sublinieze că avem de-a face cu un SUV.

Ne putem aștepta să vedem elemente de design similare și pe noul E-5008, doar că spatele va avea o formă mai pătrată, pentru a acomoda cel de-al treilea rând de scaune. Grație unui clip de prezentare, putem vedea că interiorul folosește aceeași temă de design introdusă odată cu noua generație a SUV-ului 3008. De asemenea, ne așteptăm să vedem pe noul model și integrarea asistentului ChatGPT, pe care Peugeot deja a anunțat-o pentru câteva dintre modelele sale.

VIDEO

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Peugeot


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide