Poliția Locală îi poate amenda pe cei care conduc trotinete electrice! Legea tocmai a fost modificată

Autor: Radu Țuțulan 25 dec. 2023 Știri auto

În Monitorul Oficial a fost publicată recent noua formă a legii prin care Poliția Locală are dreptul de a constata contravenții și aplica amenzi celor care conduc trotinete electrice.

Legea 400/2023 a fost publicată, recent, în Monitorul Oficial. Documentul oferă dreptul polițiștilor comunitari să constate încălcări ale legii și să aplice sancțiuni celor care conduc trotinete electrice.

Până acum, Poliția Locală nu îi putea amenda pe cei care conduceau neregulamentar astfel de vehicule electrice.

Poliția Locală îi poate amenda pe cei care conduc trotinete

Noul act normativ se aplică din data de 17 decembrie 2023. Acesta dă dreptul polițiștilor locali să sancționeze pe cei care conduc trotinete electrice atunci când încalcă legea.

Constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, bicicliști, conducători de mopede, trotinete electrice și vehicule cu tracțiune animală”, se precizează acum în textul legii care permite Poliției Locale să constate și să sancționeze abaterile comise în trafic.

Până acum, polițiștii locali puteau sancționa doar pietoni, bicicliști, conducători de mopede și de căruțe. Dar nu exista și mențiunea care făcea referire la trotinetiști. Singurii care aveau competențe în acest sens erau polițiștii rutieri.

De ce a fost necesară schimbarea legii?

Inițiatorii acestei modificări legislative au considerat că cei care conduc trotinete electrice reprezintă un pericolul pentru trafic. Numărul mare de accidente în care sunt implicate aceste tipuri de vehicule a reprezentat principalul argument.

Iar indisciplina în trafic a trotinetiștilor a atras nemulțumirea celorlalți participanți la trafic și atenția autorităților. Nu doar în România, ci și în Italia, Norvegia, Suedia sau Portugalia. În capitalele acestor țări, utilizarea trotinetelor electrice de închiriat a fost serios restricționată. Iar în Barcelona și Montreal circulația acestora a fost interzisă cu totul.

Parisul este cel mai recent exemplu în acest sens, municipalitatea interzicând folosirea trotinetelor electrice de închiriat începând cu data de 31 august 2023.

Astfel, cu toate că sunt acordate puteri sporite Poliției Locale în direcția amendării celor care conduc trotinete electrice, în continuare utilizarea acestor vehicule este liberă în România.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide