Polițiștii au efectuat perchezitii la persoane bănuite că ar fi sustras catalizatoare

Autor: Marius Vișan 09 oct. 2020 Știri auto
Polițiștii au efectuat perchezitii la  persoane bănuite că ar fi sustras catalizatoare

Polițiștii din Mureș au efectuat 9 percheziții domiciliare, la persoane bănuite că ar fi sustras catalizatoare, în valoare de aproximativ 10.000 de lei. Cinci bărbați au fost reținuți preventiv pentru 24 de ore.

Pe data de 8 octombrie, polițiștii din Sighișoara, cu sprijinul polițiștilor de investigații criminale, de investigare a criminalității economice si de ordine publică, au desfășurat 9 percheziții, pe raza municipiului Sighișoara, pentru săvârșirea mai multor fapte de furt calificat. În fapt, în perioada august-octombrie anul curent, cinci persoane sunt bănuite că ar fi sustras catalizatoare de la autovehicule. Faptele ar fi fost comise pe raza mai multor localități din județele Mureș, Sibiu și Harghita.

La data de 7 octombrie, polițiștii au surprins in flagrant persoanele bănuite de comiterea faptelor de furt calificat, fiind conduse la sediul poliției pentru audieri. Pe 8 octombrie, față de cinci bărbați a fost dispusă măsura reținerii preventive pentru 24 de ore.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe catalizatoare, susceptibile a proveni din comiterea faptelor. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. La percheziții au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi. Cercetările continuă.

Un catalizator folosit poate valora în jur de 100 de euro la centrele de reciclare

Un convertor catalitic (sau catalizator) este un dispozitiv de transformare a emisiilor de evacuare care reduce gazele toxice și poluanții din gazele de eșapament de la un motor cu ardere internă, în poluanți mai puțin toxici.

Convertorul catalitic poate fi valorificat pentru că are în componența sa metale prețioase. Se pare că aceste catalizatoare conțin, printre altele, și câteva grame de platină, așa că ele au devenit foarte „apetisante” pentru hoți.

La punctele de reciclare a metalelor din Europa un catalizator uzat poate fi vând cu aproximativ 100 de euro. Astfel, hoții s-au specializat în furtul acestor piese și, uneori, nu se sfiesc să le taie de pe mașini în plină zi, chiar și pentru mașinile aflate pe străzi circulate.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Politia Româna


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide