Polițiștii britanici rezolvă doar 1% din furturile de catalizatoare

Autor: Andreea Ditcov 29 dec. 2022 Știri auto

Numărul furturilor de convertoare catalitice a crescut pe teritoriul Marii Britanii din cauza prețurilor crescute pentru platină, paladiu și rodiu, metale care se află în interiorul acestor componente.

Aceste creșteri au făcut din catalizatoare o țintă sigură pentru hoți, fiind destul de ușor accesibile din exteriorul autovehiculului pentru unele modele, logistica furtului implicând un ferăstrău alimentat de baterii, scrie carscoops.com.

Din păcate pentru păgubiți, aceștia rămân în urmă cu o mașină nefuncțională și reparații costisitoare, deoarece în cazul unui furt trebuie înlocuită nu numai piesa extrasă, ci și o parte a sistemului de evacuare.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne britanic a declarat: „Recunoaștem impactul pe care furtul îl poate avea asupra victimelor și dorim ca infractorii să fie puși sub acuzare și aduși în fața justiției”. Acesta a adăugat că s-a înregistrat „un succes semnificativ în combaterea furtului de metale prin acțiuni naționale coordonate împotriva firmelor care cumpără fier vechi”.

Peste 36.000 de furturi au avut loc doar în Londra

Creșterea numărului de furturi i-a lăsat pe polițiștii britanici cu un deficit în rândul cazurilor rezolvate, puțini hoți fiind aduși în fața legii. Zeci de mii de cazuri au rămas nerezolvate, aceste cifre fiind susținute de datele a 20 de unități de poliție din Anglia și Țara Galilor. Între 2017 și 2021 au avut loc 50.223 de furturi.

Numai în Londra au avut loc 36.586 de furturi, dar doar 544 dintre ele au fost rezolvate. Poliția a mai rezolvat alte patru cazuri în alte zone ale țării. Presa britanică a menționat în ultimii doi ani 1584 de furturi în mai multe zone, dar nimeni nu a fost pus sub acuzare pentru acele incidente.

Garajul încuiat este cea mai bună modalitate de a împiedica furtul

Deși poliția este foarte conștientă de problemă, cea mai bună modalitate pentru prevenirea furtului convertorului catalitic este parcarea mașinii într-un garaj încuiat. Dacă aceasta nu este o opțiune, șoferii ar trebui să parcheze într-o zonă bine luminată sau să caute să achiziționeze un scut care să prevină astfel de întâmplări.

Astfel de piese nu se fură doar în Marea Britanie. În România a existat o creștere a numărului de furturi de catalizatoare. De regulă, hoții au cunoștințe mecanice și acționează în număr de două sau trei persoane.

Cazurile nu se rezumă doar la țara noastră. În pandemie au fost înregistrate de opt ori mai multe cazuri de furturi de catalizator, conform datelor publicate de The New York Times și comparate cu cele din 2019.

VIDEO

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Andreea Ditcov
Andreea Ditcov
Andreea Ditcov este cel mai nou Redactor al echipei ProMotor.ro. Licențiată în Economie și Relații Internaționale, cu studii finalizate în Marea Britanie, a făcut primii pași în presă în urma unui proiect academic despre defrișările ilegale din Europa. Timp de trei ani a adunat experiență ... citește mai mult

Comentarii
Inchide