Polițiștii continuă seria faptelor bune. Cum l-au ajutat pe un șofer a cărui mașină nu mai pornea?

Autor: David Andrei 21 ian. 2021 Știri auto

Polițiștii continuă seria faptelor bune. Oamenii legii au ajutat un șofer a cărui mașină, o Dacia Nova, nu mai pornea. Ce au făcut pentru el?

GALERIE FOTO

Un șofer din județul Iași, care se chinuia să-și pornească mașina a atras atenția polițiștilor. Oamenii legii au oprit lângă el și l-au întrebat ce probleme are. Șoferul le-a spus că suspectează că bateria mașinii este descărcată. Polițiștii nu au stat pe gânduri. Au scos cablurile de încărcare din portbagaj și i-au dat curent șoferului lăsat în drum.

Câteva minute mai târziu, bătrâna lui Dacia a revenit la viață. Șoferul le-a mulțumit oamenilor legii și și-a văzut de drum.

Polițiștii fac fapte bune și în București

Nu este prima faptă bună făcută de polițiști în ultima perioadă. În urmă cu două zile, doi agenți de poliție din Iași au tras pe dreapta, pentru un control de rutină, o mașină în care se afla o gravidă. Femeia era în drum spre spital, unde urma să nască.

Polițiștii nu au stat pe gânduri. Cu semnalele acustice și luminoase pornite, gonind prin Iași, aceștia au escortat mașina în care se afla gravida, pentru a se asigura că aceasta va ajunge la timp la maternitate.

VIDEO:

Fapte bune făcute de polițiști și în Ardeal

Două filmări au devenit virale după ce doi polițiști au curățat lunetele unor șoferi care plecaseră la drum fără să-și dea jos zăpada de pe mașină. Ambii conducători auto erau pasibili de amendă.

Cel care a dat startul faptelor generoase a fost Viorel Teacă, celebrul polițist slătinean transferat la Sibiu în toamna anului trecut. În filmare apare cum acesta coboară din autospeciala de poliție la semafor, curăță luneta SUV-ului din față cu mâna și revine înapoi, pe locul pasagerului.

Cea de-a doua filmare a fost realizată două zile mai târziu la Brașov, iar scenariul este identic.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide