Povestea misterioasă a unicului Porsche 911 blindat

Autor: Elena Luchian 26 ian. 2021 Știri auto

Un singur Porsche 911 Carrera blindat există în lume. Mașina este expusă la muzeul Porsche de la Stuttgart și are o poveste misterioasă.

GALERIE FOTO

Este generația pusă la zid de fanii modelului. Modificările de ordin tehnic și cele de ordin estetic i-au făcut pe pasionați să deteste acest 911 Carrera. Dar a existat un client care a plătit o sumă semnificativă ca să aducă acasă un Porsche 911 din generația 966, blindat.

Mașina a fost comandată de un client care a dorit să-și păstreze anonimatul. Până în ziua de astăzi, identitatea lui rămâne secretă. Mașina a fost blindată chiar de constructor la cererea celui care l-a comandat la mijlocul anilor ‘90.

Automobilul poartă nuanța exterioară Dragonfly Turquoise Metallic. Geamurile standard au fost înlocuite cu unele cu o grosime de 20 de milimetri, proiectate special pentru acest exemplar.

Blindajul a dublat greutatea acestui Porsche 911 Carrera

Caroseria a fost realizată dintr-un material compozit, care are o greutate similară cu a oțelului folosit la versiunile standard, dar care este de 15 ori mai rezistent. Porsche a făcut tot ce a putut pentru a nu afecta performanțele modelului. Dar a fost imposibil, având în vedere că greutatea acestuia este dublă față de cea a unei unități standard. Aceasta din urmă cântărește puțin peste 1.300 de kilograme. Versiunea blindată duce acul cântarului la 2.722 de kilogame.

Producătorul german nu comunică modificările privind viteza maximă atinsă de mașina blindată și nici pe cele privind sprintul de la 0 la 100 km/h. Dar cu siguranță sunt total diferite de cele scrise în lista cu specificații ale versiunii standard.

Porsche nu a intervenit asupra motorului, așa că 911-le blindat este pus în mișcare de unitatea boxer de 3,4 litri, car dezvoltă 300 de cai putere și 350 Nm. Diferența este că, prin caroseria ranforsată și geamurile extrem de groase, coloana sonoră produsă de propulsor nu se aude deloc la bord.

Modelul este echipat cu un sistem audio performant, are scaune electrice și cruise control, dotări de top la acea vreme. Pentru a nu reprezenta un pericol pentru cei aflați la bord, trapa a fost eliminată. Nemții susțin că modelul rezistă la un atac cu un armă de calibru 9 milimetri sau cu un revolver Magnum.

VIDEO:

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide