Premieră națională: Folosirea trotinetelor electrice va fi reglementată strict la Cluj

Autor: George Cristea 16 oct. 2020 Știri auto

Folosirea trotinetelor electrice va fi reglementată strict la Cluj, unde primăria a pus în dezbatere publică un regulament după care vor funcționa serviciile de ride sharing. Regulamentul este inspirat de experiența marilor capitale europene, ca Paris și Bruxelles.

Intră în Galeria FOTO

Primăria orașului Cluj a lansat în dezbatere publică un regulament de folosire a trotinetelor electrice, după ce numărul acestora a crescut semnificativ în oraș. Potrivit primarului Emil Boc, regulamentul reprezintă o premieră în România, fiind inspirat din regulamentele similare existente în Paris și Bruxelles. Principalul său scop este evitarea unei situații similare cu cea din Copenhaga, unde se discută măsura interzicerii trotinetelor electrice din cauză că stânjenesc circulația pietonilor.

„Suntem primul oraş din România care va avea un astfel de regulament şi ne-am inspirat din ceea ce se întâmplă în oraşe mari din Uniunea Europeană, în speţă la Paris sau Bruxelles. La Montreal, ele nu mai sunt disponibile după eşecul unei perioade de testare, din cauza lipsei de respect manifestate de utilizatori faţă de pietoni şi de ceilalţi participanţi la trafic”, a anunțat primarul Emil Boc.

Folosirea trotinetelor electrice vor fi reglementată strict la Cluj

Potrivit acestuia, „trotineta este încurajată pentru a fi folosită pentru ultimul kilometru: foloseşti de acasă tronsportul în comun, ajungi în oraş şi mergi pe jos şi apoi iei trotineta până la serviciu sau magazin. Evident, poate fi folosită şi pentru divertisment, dar în condiţiile în care respecţi prevederile din regulament”, a tranșat Boc situația de la Cluj-Napoca, conform publicației Actual de Cluj.

Discuția a stârnit controverse, iar cei de la Lime au dorit o relaxare a măsurilor discutate. Primarul Emil Boc a arătat că, dimpotrivă, operatorii serviciilor de ride sharing din Cluj ar fi trebuit să aștepte adoptarea unui regulament înainte de a „arunca trotinetele în stradă”.

„Din respect pentru utilizatori voi susţine acest mijloc de transport, dar regulile trebuie respectate de la început. Nu vreau să ajungem ca la Copenhaga, ca cetăţenii să vină aici, în sală, să ceară interzicerea trotinetelor. Practici de genul muşcă şi fugi nu vor fi tolerate la Cluj-Napoca. Era de bun simţ să aştepaţi, v-am comunicat că elaborăm un regulament”, a replicat Boc.

Ce prevede proiectul regulamentului pentru trotinetele electrice discutat la Cluj

Potrivit Regulamentului lansat în dezbatere publică, cei care aduc trotinete pentru închiriat în Cluj trebuie să anunțe exact numărul lor și să plătească o taxă anuală pentru ocuparea domeniului public. De asemenea, trebuie să ridice trotinetele lăsate în locuri neautorizate în 90 de minute (cei de la Lime au cerut extensia la 2 ore a acestei perioade), în caz contrar intervine Regia Autonomă a Domeniului Public, care le va ridica.

În regulament sunt prevăzute și locurile unde nu pot fi puse trotinetele electrice. Este vorba despre trotuare cu lățimea mai mică de 2 metri, stații de autobuz (25 de metri înainte și după acestea), trecerile de pieton (25 de metri înainte și după aceste), standurile de taxi, aliniamentele clădirilor sau gardurilor, spații verzi, în locurile de parcare amenajate pentru mașini, în zona acceselor auto și pietonale, în intersecții (la mai puțin de 10 metri de acestea), pe gurile de canal sau pe șantierele de pe domeniul public.

În primăvară Codul Rutier a fost îmbogățit cu prevederi care reglementează circulație trotinetelor electrice. Printre altele, acestea stabilesc condițiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească trotinetele electrice, precum și regulile de care trebuie să țină seama cei care le conduc. Circulația acestora pe trotuar, spre exemplu, a fost interzisă.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide