Primele imagini cu BMW M5 facelift au ajuns pe net din greşeală…

Autor: Oraan Mărculescu 17 mai 2013 Știri auto

Se pare că imaginile cu BMW M5 facelift au apărut din eroare chiar pe configuratorul online al producătorului german, iar fanii nu au întârziat să facă print-screen-uri. Aşa că suntem în măsură să vă prezentăm primele imagini reale cu faceliftul lui BMW M5.

Nu e vorba de un facelift proeminent, ci de retuşuri foarte discrete, care, pentru neiniţiaţi, ar putea trece neobservate. În principal, grila frontală este uşor modificată, amintind mai mult de Seria 6, în timp ce blocurile optice au semnalizatoarele redesenate.

În interior, principala noutate este volanul cu un design mult mai sportiv, având un butuc rotund şi braţe mai subţiri, cu o plasare mai interesantă a butoanelor. De asemenea, sistemul iDrive va fi îmbunătăţit, ecranul urmând a fi mai mare, iar butonul iDrive diferit.

La nivel tehnic, se pare că noul BMW M5 facelift va veni cu un pachet ”Competition Package”, care va creşte puterea motorului V8 twin-turbo de la 552 CP la 567 CP, ca un răspuns la noile berline supersport Mercedes-Benz E 63 AMG S sau Jaguar XFR-S.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide