Primele informaţii şi imagini oficiale cu conceptul BMW M4

Publicat: 16 08. 2013, 09:10

La scurt timp după lansarea internaţională a noului Seria 4, model testat în exclusivitate de ProMotor, dar şi după anunţarea oficială a versiunii Seria 4 M Performance, cei de la BMW au prezentat oficial conceptul M4.

Dacă ieri vorbeam un teaser video scăpat pe internet, acum avem la dispoziţie primele imagini şi informaţii oficiale cu sportiva bavareză, deocamdată aflată în stadiul de concept.

Aşadar, în buna tradiţie BMW, conceptul se bucură de un exterior ce pune accentul pe sportivitate, în mare parte datorat spoilerului faţă extrem de agresiv şi a capotei bombate.

Pe lângă acestea, conceptul a mai primit şi un spoiler discret pe capota portbagajului, un set de jante de 20 de inci şi o serie de elemente decorative din plastic ranforsat cu fibră de carbon (CFRP), acelaşi material din care este realizată celula pasagerului la BMW i8.

Deocamdată bavarezii păstrează misterul în ceea ce priveşte performanţele conceptului, însă dacă judecăm după spuselor oficialilor BMW cum că „M4 reflectă filozofia BMW într-o formă ideală”, ne aşteptăm ca modelul să fie unul extrem de potent din punct de vedere dinamic. Unele zvonuri spun că M4 Concept ar putea fi dotat cu un propulsor de 3 l cu şase cilindri în linie, de 450 CP şi cu un cuplu maxim de 550 Nm, însă nu există informaţii oficiale în această privinţă.