Primul tronson al A1 Sibiu – Pitești va fi inaugurat anul acesta

Autor: Andreea Ditcov 05 dec. 2022 Știri auto

Anul acesta va fi deschis un singur tronson din autostrada A1 Sibiu – Pitești, anume porțiunea cuprinsă între Sibiu și Boița. Tronsonul de autostradă ce urmează să fie inaugurată măsoară 13 kilometri, iar data sa de lansare a fost devansată de constructor.

”Primii și ultimii kilometri de autostradă din 2022 sunt (aproape) gata. Miercuri, 30.11.2022, am filmat din dronă cei 13,17 km ai lotului A1 Sibiu-Boița”, transmite Asociația Pro Infrastructura odată cu publicare primelor imagini ale tronsonului.

Porțiunea de autostradă urmează să fie inaugurată pe 15 decembrie.

Următoarele lucrări se anunță anevoioase pentru constructorul Autostrăzii A1

”Cei de la Porr se apropie rapid de deschiderea estimată în data de 15 decembrie, înainte de termenul contractual actualizat, aprilie 2023. După cum se vede din imagini, stratul de uzură este complet așternut și se pun la punct ultimele detalii în zona nodurilor Șelimbăr și Boița, se instalează parapetele de protecție și panourile fonoabsorbante rămase și se aplică marcajele rutiere. Vor mai fi mărunțișuri de executat și în 2023, în afara părții carosabile, fără a deranja traficul.

Felicitări celor de la Porr pentru devansarea inaugurării! Le urăm spor la treabă pe Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești, un „ciot” de 9,86 kilometri între Tigveni și Curtea de Argeș, unde vor avea o viață mult mai grea pe un relief mai dificil, traseul incluzând Tunelul Momaia lung de 1,35 km.

Din informațiile noastre, li s-a aprobat proiectul pentru obținerea autorizației de construire (PAC) și s-au apucat de organizarea de șantier, iar lucrările ar trebui să înceapă în primăvară, având termen de execuție 44 luni”, mai anunță Asociația.

Datele Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești

A1 Sibiu – Boița – 13,17 km

Constructor: Porr Construct

Valoare: 613 mil lei (cca 125 mil euro)

Contract semnat: aprilie 2019 (12 luni proiectare + 36 luni execuție)

Începere lucrări: aprilie 2020 (ordin de începere pe 30 martie 2020)

Termen finalizare: aprilie 2023

Lucrări: 27 poduri și pasaje, 27 podețe, un viaduct 414,7m lungime, un viaduct de 651,4m lungime, două spații de servicii, un centru de întreținere și coordonare, două noduri rutiere, notează hotnews.ro

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Asociația ProInfrastructura


Andreea Ditcov
Andreea Ditcov
Andreea Ditcov este cel mai nou Redactor al echipei ProMotor.ro. Licențiată în Economie și Relații Internaționale, cu studii finalizate în Marea Britanie, a făcut primii pași în presă în urma unui proiect academic despre defrișările ilegale din Europa. Timp de trei ani a adunat experiență ... citește mai mult

Comentarii
Inchide