Programul pentru casarea mașinilor uzate a fost amânat. Când va putea fi accesat?

Autor: Ionuț Vîlciu 17 oct. 2022 Știri auto

Programul pentru casarea maşinilor a fost amânat. Conform AFM, acesta va putea fi accesat abia de la jumătatea lunii viitoare.

Programul pentru casarea maşinilor uzate se amână pentru luna viitoare. Acesta se va lua startul începând cu data de 11 noiembrie 2022, conform unui comunicat al Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Astfel, începând de vineri, 11 noiembrie 2022, solicitanții vor putea depune cererile de finanțare, împreună cu documentația aferentă. Perioada exactă de desfășurare a programului este 11 noiembrie 2022, ora 10:00 – 30 decembrie 2022, ora 14:00.

În această perioadă sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanțare, solicitanții vor putea depune cererile de finanțare, împreună cu documentația aferentă, în aplicația informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.

Crearea conturilor de utilizator în aplicația informatică de către solicitanții unități administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraș sau municipiu și subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului București se va putea realiza începând cu data de 07 noiembrie 2022.

Conturile create și utilizate pentru înscrierea în cadrul Programului Iluminat public, Programului Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități, Programului Eficiență energetică în clădirile publice, Programului Rabla Clasic și a Programului Rabla Plus rămân valabile și pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanțare pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate.

Care sunt condițiile de eligibilitate pentru programul de casare?

Potrivit prevederilor programului, în schimbul casării unui autovehicul mai vechi de 15 ani, persoana fizică primește un stimulent în valoare de 3.000 lei. Jumătate din această sumă fiind suportată de AFM și jumătate din bugetul local.

Pentru a fi eligibili, proprietarii de mașini uzate trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să fie o persoană fizică cu domiciliul/reședința în România;

b) să aibă domiciliul/reședința pe raza teritorială a UAT-ului solicitant de finanțare;

c) să deţină în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puțin 5 ani;

d) să nu fie înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat și bugetul local;

e) să nu fi obţinut şi să nu fie pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul Rabla Clasic sau prin Programul Rabla Plus, pentru același autovehicul uzat cu care participă în Program;

f) să nu fie condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide