Programul Rabla Local: a fost deschisă sesiunea de finanțare pentru primării

Autor: Bogdan Bârliga 07 apr. 2023 Știri auto

Vești bune pentru cei care vor să scape de mașina veche fără să-și cumpere una nouă: sesiunea de finanțare pentru Programul Rabla Local 2023 a fost deschisă oficial de autorități. Unitățile administrativ-teritoriale pot depune cererile de finanțare și documentația aferentă prin intermediul aplicației informatice în perioada 21 aprilie 2023, ora 10.00 – 28 aprilie 2023, ora 23.59, anunță prin intermediul unui comunicat Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

Conturile create și utilizate pentru înscrierea în cadrul programelor derulate de AFM rămân valabile și pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanțare în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate. După încheierea contractelor de delegare încheiate de Administrația Fondului pentru Mediu cu unitățile administrativ-teritoriale și publicarea pe site-ul instituției a listei cu UAT-urile care au încheiat contracte de delegare, AFM va publica anunțul de deschidere a sesiunii de înscriere pentru solicitanții persoane fizice și a sumelor alocate, se mai precizează în documentul AFM.

Programul privind casarea autovehiculelor uzate, cunoscut și ca programul Rabla Local, este un program complementar programelor Rabla Clasic și Rabla Plus. Deținătorul unui autoturism foarte vechi poate să-l predea pentru casare fără a fi obligat să cumpere o mașină nouă.

Câți bani se acordă pentru o mașină veche prin Rabla Local

Prin intermediul acestui program, primăriile din fiecare oraș vor oferi cetățenilor suma de 3000 de lei în schimbul predării unui autovehicul vechi, însă în anumite condiții. Programul Rabla Local poate fi accesat doar de persoanele fizice și cine dorește să renunțe la mașina veche trebuie să respecte câteva reguli. Autoturismul vechi care urmează să fie casat trebuie să fie înregistrată în evidențele primăriei și să aibă, la data solicitării, o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației. Norma de poluare trebuie să fie Euro 3 sau mai mică, iar vehiculul trebuie să conțină componente esențiale (motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și catalizator).

Proprietarul mașinii trebuie să nu aibă restanțe la plata taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul de stat și cel local, iar autovehicul uzat trebuie să fie înmatriculat pe numele său de cel puțin cinci ani. Cei acceptați în Programul Rabla Local vor primi pentru mașina veche 3000 de lei și nu vor putea cumpăra timp de 3 ani de la obținerea banilor, o mașină cu normă de poluare Euro 4 sau mai mică. Pentru programul Rabla Local a fost alocat un buget de 240 de milioane de lei pentru acest an.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Promotor


Bogdan Bârliga
Bogdan Bârliga
Bogdan are peste 19 ani de experiență în mass-media (print / online). În trecut a lucrat pentru grupuri de presă precum Finmedia, Realitatea-Cațavencu, Ringier AG și altele. Pe lângă zona editorială a ocupat și funcția de Social Media Manager (administrare conturi multiple de Facebook, Instagram, ... citește mai mult

Comentarii
Inchide