Renault este pe primul loc în topul brandurilor importate în România. Compania înregistrează volume duble față de 2022

Autor: Ionuț Vîlciu 27 apr. 2023 Știri auto

Renault a înregistrat în România 4.430 unități înmatriculate în primul trimestru al acestui an, dublu față de primul trimestru din anul 2022.

La finalul primului trimestru al acestui an, Renault deține o cotă de piață de 10,7% în România. În segmentul vehiculelor electrificate, Renault ocupă poziția a treia, cu un volum total de 1.208 unități înmatriculate.

În segmentul C, Renault urcă două poziții față de aceeași perioadă a anului trecut, ocupând locul 2, cu peste 1.400 înmatriculări. Trei modele au contribuit foarte mult la aceste numere: Arkana, cu aproape 350 de unități înmatriculate, Megane Sedan, lider de segment, cu peste 650 de unități și o cotă de aproape 30%, și Megane (electric si termic) aflat în top 3 în segmentul său, cu o creștere de 9,7% în cotă de piață vs T1 2022. Noul Renault Austral a înregistrat și el peste 500 de comenzi în T1 2023.

Aproape un sfert din mașinile Renault înmatriculate sunt electrice sau hibride

Gama electrificată (complet electric, full hybrid și plug-in hybrid) reprezintă 23% din totalul înmatriculărilor de automobile Renault în România în primul trimestru din 2023. Vehiculele echipate cu tehnologia full hybrid au avut un prim trimestru reușit, cu o reprezentare sporită în rândul clienților persoane fizice: mix de 55% pentru Arkana și de 59% pentru Captur.

Vehiculele 100% electrice au cumulat 271 de unități, înregistrând o creștere de 4,8% față de aceeași perioadă a anului trecut. Megane E-Tech Electric, aflat în primul său an complet de comercializare, a înregistrat 217 unități, devenind al doilea cel mai înmatriculat automobil electric din România.

Renault este liderul segmentului automobilelor comerciale ușoare din România, cu o cotă de piață de 30% și un volum total de trei ori mai mare decât cel al perioadei similare din 2022: 1.256 de unități în 2023 față de 416 de unități în 2023.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Renault


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide