Renault va lansa 8 noi modele pe piețe din afara Europei până în 2027. Compania prezintă și noul său concept, intitulat Niagara

Autor: Ionuț Vîlciu 29 oct. 2023 Știri auto

Renault anunță planul său de extindere pe plan internațional. Producătorul francez declară că va lansa 8 modele pe piețele din afara Europei până în 2027.

Renault și-a dezvăluit planul său de expansiune pe piața internațională, programat să fie finalizat până în 2027. Acest efort include introducerea a opt modele noi, SUV-ul Kardian fiind primul dintre ele. Pentru a duce acest plan la îndeplinire, marca franceză a alocat investiții de 3 miliarde de euro, integrându-l cu strategia mai largă „Renaulution”.

Producătorul francez a dezvăluit că dintre cele 8 modele noi care urmează să fie lansate până în 2027, 5 dintre ele vor fi poziționate în segmentele C și D. Renault Kardian, noul model dezvăluit de producător, este un SUV sub-compact, de segment B. De asemenea, cel puțin unul dintre cele două modele rămase va aparține categoriei mari.

Renault introduce noi platforme pentru modelele internaționale

Prima platformă este CMA, care va fi folosită pentru model vândute în Coreea de Sud, ca parte a parteneriatului dintre Renault și Geely. Această arhitectură stă la baza unui număr mare de modele de la mărcile deținute de Geely, inclusiv Volvo, Smart, Zeekr și Lotus. Renault a spus că va fi dedicat vehiculelor „de gamă superioară” din segmentele D și E, oferite în principal cu sisteme de propulsie hibride.

Cea de-a doua arhitectură nouă se numește Renault Group Modular Platform și stă la baza lui Kardian, dar și a noului concept Niagara, prezentat în Brazilia. Noua platformă va fi folosită pentru vehicule cu lungimea cuprinsă între 4 și 5 m, cu o unitate frontală fixă, patru lungimi diferite de ampatament care măsoară între 2,6 și 3 m și trei variante ale unității din spate.

Platforma va fi compatibilă cu o varietate de sisteme de propulsie, inclusiv benzină, GPL, flex fuel, mild-hybrid și full hybrid, disponibile cu tracțiune față sau integrală. Renault a spus că viitoarele modele bazate pe noua arhitectură modulară vor fi asamblate în fabricile sale din America Latină, Turcia, Maroc și India.

Ce reprezintă conceptul Niagara?

Conceptul Renault Niagara va sta la baza designului pentru cele 8 modele ce vor fi dezvoltate pentru piețe internaționale, din afara Europei. Niagara întruchipează o camionetă compactă, cu un aspect aventuros și folosește un sistem de propulsie hibrid.

„Conceptul Niagara întruchipează stilul viitoarei game internaționale a mărcii Renault. Robust și puternic, cu linii supradimensionate și exuberant, acest concept explorator este, de asemenea, sofisticat și plin de tehnologii. Este promisiunea unei călătorii nelimitate”, a declarat Gilles Vidal, Vicepreședinte al departamentului de design la Renault.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:

Sursa foto: Renault


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide