Revolta pietonilor. Ce a pățit un șofer care a parcat pe trotuar?

Autor: David Andrei 08 mart. 2021 Știri auto

S-au dus vremurile în care se ridicau ștergătoarele mașinilor parcate aiurea. Pietonii au trecut la nivelul următor. Ce a pățit un șofer care a parcat pe trotuar?

GALERIE FOTO

Un posesor de Ford Fiesta a fost pedepsit de un pieton care nu a avut loc să treacă pe lângă el pe trotuar. El și-a găsit autoturismul cu un mesaj sugestiv pe capotă. “Eu trebuie să merg pe stradă cu căruciorul”, i-a scris pietonul furios folosind culoarea verde. “Se lasă 1 metru distanță de perete”, a adăugat. (vezi GALERIA FOTO).

Dar nici distanța de un metru nu l-ar salva pe șofer, în acest caz, de amendă. Articolul 72 din Ordonanța de Urgență 195/2002 republicată, privind circulația de drumurile publice, actualizată prin OUG nr. 63/2006, interzice “ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate”. Iar când aceasta este permisă, lățimea minimă a trotuarului lăsat la dispoziția pietonilor trebuie să fie de cel puțin un metru. Pentru ca parcarea să fie permisă pe trotuar, trebuie să existe indicatoare și/sau marcaje care să anunțe acest lucru.

Imaginea a apărut pe grupul de Facebook “Ai parcat ca un bou București” și a atras sute de comentarii și un val de antipatie pentru cel care a postat, deși acesta ține să menționeze că imaginea nu îi aparține, ci este preluată. Deci nu este, sub nicio formă, autorul faptei.

În imagine, apare pe capotă și o lavetă. Astfel, putem presupune că autorul mesajului îl ajută, practic, pe șofer să-și curețe capota.

“Trebuia să folosești un cui, marker-ul se șterge”, i-au sugerat, mai în glumă, mai în serios, mai mulți membri ai grupului.

Ce riscă cel care a scris pe capota unui autoturism parcat pe trotuar

“Să meargă la închisoare!”, au cerut revoltați mai mulți dintre cei care au văzut imaginea.

Sunt însă, șanse infime ca acesta să fie deznodământul incidentului, chiar dacă autoritățile îl găsesc pe autorul mesajului.

Potrivit articolului 253 din Codul Penal, “distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun aparținând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum și înlăturarea măsurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”

Nu este însă sigur că aici este vorba de distrugere. Mașina rămâne funcțională, iar marker-ul de pe capotă poate fi, cel mai probabil, șters cu ușurință.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide