Ridicarea mașinilor parcate neregulamentar va fi reglementată prin lege

Autor: George Cristea 16 sept. 2020 Știri auto

Ridicarea mașinilor parcate neregulamentar va fi reglementată prin lege dacă proiectul depus acum la Senat va primi aprobarea celor două Camere și va fi promulgat de președintele României.

Intră în Galeria FOTO

Recuperarea maşinilor parcate neregulamentar ar putea costa mult mai puţin. Un proiect de lege propune stabilirea unor tarife maxime, valabile la nivel naţional. În prezent, taxele nu au o limită maximă şi sunt stabilite de fiecare consiliu local. În București, o mașină ridicată de autoritățile locale îl costă pe șoferul neglijent 500 de lei pentru ridicare, transport și depozitare, plus amenda pentru parcare sau staționare regulamentară, care poate ajunge la 725 de lei.

Un proiect de lege înregistrat la Senat propune tarife maxime pentru recuperarea maşinilor ridicate de autorităţile locale, în condiţiile în care, în prezent, nu există un astfel de plafon. Noile tarife ar fi valabile în toată ţara şi nu ar putea depăşi, în cazul maşinilor mici, 100 de lei pentru ridicare, 3 lei/kilometru pentru transport şi 2,5 lei pentru fiecare oră de depozitare.

Ridicarea mașinilor va fi reglementată prin lege. Care este situația actuală?

În prezent, şoferii bucureşteni sancţionaţi pentru parcare neregulamentară trebuie să scoată din buzunare cel puţin 500 de lei pentru a-şi recupera maşinile, astfel: 200 de lei taxă pentru ridicare, 150 de lei taxă pentru transport şi încă 150 de lei pentru fiecare zi de depozitare, chiar dacă maşina e recuperată după câteva ore. În plus, şoferii neglijenţi trebuie să achite şi amenda pentru oprire sau staţionare neregulamentară, care poate ajunge şi la 725 de lei, echivalentul a 5 puncte amendă, ceea ce înseamnă un total de peste 1.200 de lei.

Pentru a forța autoritățile să respecte tarifele maxime stabilite prin noua lege, parlamentarii care au venit cu acest document propun o serie de amenzi (aplicabile, având în vedere că ceea ce se modifică e Codul rutier, de către poliția rutieră): o sancțiune între 21 și 100 de puncte-amendă (140 de lei punctul) pentru nerespectarea tarifelor și o alta, la fel, pentru neanunțarea proprietarului, la momentul ridicării, cu privire la costuri.

Tarifele din Bucureşti sunt în vigoare din august 2019 în condiţiile în care, anterior, ridicarea maşinilor se făcea doar în anumite sectoare, iar sumele difereau. Şi la Cluj, Sibiu sau Timişoara există cadru legal pentru ridicarea maşinilor, iar tarifele sunt apropiate de cele din Bucureşti. La final, îţi reamintesc că şi maşinile abandonate pot fi ridicate, după 6 luni în care stau nemişcate.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide