Ai nevoie de rovinieta dacă circuli cu numere roșii? Regula de bază pentru cei care au numere provizorii pe mașină

Autor: Marius Vișan 08 dec. 2021 Știri auto

Rovinieta este una dintre taxele pe care șoferii trebuie să le achite atunci când ies din localitate.

Persoanele care vor să folosească rețeaua de drumuri din România trebuie să plătească o taxă cunoscută sub numele de rovinietă. Această taxă variază în funcție de numărul de zile. Rovinieta poate fi cumpărată pentru a fi valabilă pe o perioadă de 7, 30 sau 90 de zile, sau pentru un an întreg.

Este nevoie de rovinietă pentru numerele roșii în 2021?

Conform CNAIR, automobilele şi vehiculele care au numere roșii / provizorii nu trebuie să plătească rovinieta. Condiția este ca numerele roșii să fie valabile.

Numerele roșii sunt valabile 30 de zile. Dacă în acest timp proprietarul nu și-a putut înmatricula vehiculul, acesta mai poate face încă o cerere, pentru un alt rând de numere roșii ce sunt valabile încă 60 de zile.

Începând din 2021, dacă pentru autovehiculul respectiv nu s-a mai eliberat niciun set de numere provizorii, primul set poate fi eliberat pe o perioadă de 90 de zile. Regula se aplică doar dacă proprietarul are o polița RCA valabilă pe minim 90 de zile.

Intră în GALERIA FOTO

Excepții de la plata rovinietei sunt mașinile care aparțin unor instituții precum: Ministerul Apărării Naționale; SRI, SIE, SPP, Serviciile de Ambulanță precum și persoanele cu handicap ce dețin un vehicul adaptat handicapului și persoanele care le au în îngrijire.

Pentru obținerea numerelor roșii se poate face programare online, asta înseamnă că întreg procesul este mult mai facil. Și plata taxelor necesare se poate face tot online, evitând astfel cozile neplăcute la CEC sau la Poștă Română.

Rovinieta se poate achiziționa online

Taxa poate fi achitată prin intermediul site-ului Erovinieta.ro dar și prin SMS. Pentru a veni în sprijinul utilizatorilor, CNAIR a creat un site unde se poate verifica valabilitatea rovinietei prin introducerea datelor vehiculului.

Trebuie să acorzi foarte mare atenție perioadei de valabilitate a numerelor roșii deoarece în momentul în care acestea expiră, nu mai ai dreptul să circuli cu mașină.

Conducerea de mașini fără numere de înmatriculare reprezintă infracțiune și este pedepsită cu întocmirea unui dosar penal.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide