Noile reguli la înmatricularea mașinilor rulate descurajează samsarii de mașini

Autor: Ionuț Vîlciu 02 aug. 2022 Știri auto
Noile reguli la înmatricularea mașinilor rulate descurajează samsarii de mașini

Registrul Auto Român a început să aplice Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.120/2021, iar samsarii auto ar putea avea probleme.

De câteva zile, Registrul Auto Român a început aplicarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.120/2021. În acest mod se stabilesc noi reguli la înmatricularea mașinilor rulate importate. Prin abordarea acestor măsuri, statul speră la eliminarea samsarilor din domeniu.

Nu cred că există cineva care să nu fi auzit de termenul de samsar, alții poate au avut și neplăceri din cauza lor. Ce-i drept, importarea de mașini second-hand din alte state este o afacere înfloritoare la noi în țară. Există foarte multe oferte care, aparent, prezintă mașini foarte bine întreținute, la niște prețuri competitive. În realitate, se știu cazurile când nu a fost deloc așa, iar oamenii s-au trezit cu niște mașini păguboase. Acum, Statul Român ia atitudine asupra acestei probleme și încearcă să stopeze activitatea samsarilor.

Care sunt metodele prin care statul vrea să combată samsarii?

Mai precis, Executivul a introdus o nouă condiţie pentru eliberarea cărţii de identitate a vehiculului. „În cazul în care vehiculul rutier provine din ţări membre UE, solicitarea (depusă la Registrul Auto Român – n.red.) este realizată direct sau prin împuternicit, de către persoana care a efectuat achiziţia intracomunitară a vehiculului”, se arată în OUG 120/2021.

Pe lângă dovada de circulaţie, achizitorul intracomunitar (sau împuternicitul legal al acestuia) va trebui să prezinte şi „documentele de provenienţă”. Aceste documente se referă la factura, în caz că maşina s-a achiziţionat de la un dealer autorizat, sau contractul de vânzare-cumpărare, dacă tranzacţia s-a realizat cu o persoană fizică. Ca urmare, cine dorește să-şi cumpere o maşină rulată din spaţiul comunitar nu o mai poate achiziţiona de la intermediarii care îşi făceau de cap pe acest tronson de piaţă. Acum vor trebui să se deplaseze personal în ţara de provenienţă a autoturismului dorit.

Prejudicii au existat de-a lungul timpului din cauza evaziunii efectuate în cadrul acestor practici. Doar anul trecut prejudiciul estimat se ridica la şase milioane de euro.

Sursa: Adevărul

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide