Scăpare monumentală a autorităților: Conducătorii de trotinete electrice nu pot fi pedepsiți

Autor: Cristian Agatie 09 sept. 2021 Știri auto

Scăpare monumentală a autorităților: conducătorii de trotinete electrice nu pot fi pedepsiți pentru abaterile prevăzute în Codul Rutier. Iată care este motivul.

Intră în Galeria FOTO

Trotinetele electrice sunt din ce în ce mai răspândite în marile orașe, devenind chiar o problemă pentru siguranța traficului. Asta deoarece cei către le conduc nu respectă regulile de circulație și nu poartă echipament de protecție. Tocmai pentru a preveni eventualele accidente, Codul Rutier a fost modificat în 2020 (prin OUG 13/2020) astfel încât să includă norme actualizate pentru conducătorii de trotinete electrice.

Mai exact, circulația trotinetelor electrice este reglementată similar cu cea a bicicletelor – ambele vehicule trebuie să respecte aceleași reguli privind locul în care circulă, echipamentele de iluminare și semnalizare și cele de protecție. De asemenea, au fost stabilite sancțiuni asemănătoare pentru nerespectarea acestora reguli. Într-un mod absolut surprinzător, sancțiunile nu pot fi aplicate, dintr-o scăpare monumentală a legiuitorului. Astfel, conducătorii de trotinete electrice care sunt amendați pot cere anularea sancțiunii în instanță.

Conducătorii de trotinete electrice nu pot fi pedepsiți. Ce trebuie să faci dacă iei amendă

Pentru ca OUG 13/2020 să fie aplicabilă, este necesară și modificarea regulamentului de aplicare a Codului Rutier. Acest lucru nu s-a întâmplat, deși textul OG 13/2020 prevedea un termen de 90 de zile de la data intrării ei în vigoare, în care Guvernul să modifice și să completeze regulamentul. Acest lucru nu s-a întâmplat, însă, în ciuda unui proiect pus în dezbatere de Ministrul de Interne. În lipsa, acestuia, sancțiunile prevăzute în Codul Rutier modificat de OUG 13/2020 nu pot fi aplicate conducătorilor de trotinete.

Informația a fost confirmată pentru Avocatnet.ro de avocatul Adrian Cuculis, de la Cuculis & Asociații. Acesta a făcut o analiză a cadrului legislativ și a concluzionat că, în cazul aplicării unei sancțiuni în condițiile existente, procesul verbal de constare a contravenției ar fi lovit de nulitate absolută. Altfel spus, acesta va putea fi anulat relativ ușor în instanță.

Această veste este una bună pentru cei care au primit deja amenzi pe noul Cod Rutier. În urmă cu o lună, polițiștii din București au aplicat amenzi celor care se deplasau cu trotinetele electrice pe trotuar. Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere București, 16 conducători de trotinete au fost sancționați în cadrul acestei acțiuni.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Shutterstock


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide