Se discută construirea unui nou pasaj pietonal suprateran în Bucureşti. Ce zone va lega acesta

Autor: Marius Vișan 27 aug. 2019 Știri auto
Se discută construirea unui nou pasaj pietonal suprateran în Bucureşti. Ce zone va lega acesta

Primăria Capitalei s-ar putea asocia cu Universitatea Politehnică în vederea construirii unei pasarele care să lege Campusul „Poli” de căminele din Regie şi care să treacă peste Dâmboviţa şi peste Splai. Se are în vedere şi construirea unei baze sportive, scrie MEDIAFAX.

„Se aprobă asocierea între Municipiul Bucureşti cu Universitatea Politehnica din Bucureşti în scopul realizării în comun a obiectivelor de investiţii > şi >”, se arată în proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de marţi.

Pasajul pietonal suprateran ar urma să traverseze râul Dâmboviţa, arterele de circulaţie şi trotuarele de pe ambele sensuri ale Splaiului Independenţei, astfel încât traversarea să se facă în siguranţă, dar şi să se elimine aşteptarea la semafoare.

Proiectul mai prevede şi construirea unei baze sportive de 10.000 de metri pătraţi, pe Splaiul Independenţei 313.

Cea mai mare parte din finanţare ar urma să se facă din bugetul Primăriei Capitalei.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide