SIAB 2007 – EXCLUSIV (VI)

Autor: promotor.ro acum 12 ani Știri

Alături de oficialii grupului a fost prezent şi cunoscutul pugilist şi pilot Mihai Leu, imaginea Alfa Romeo. Herbert Stein, directorul Autoitalia, a prezentat, în câteva cuvinte, principalele noutăţi ale standurilor de sub egida Autoitalia.

Fiat 500 reprezintă avanpremiera SIAB, vânzările pentru această citadină urmând a demara la noi de-abia în următorul an, din cauza cererii imense de pe piaţa europeană. Reeditând modelul originar la exact 50 de ani de la lansarea sa, noul Fiat 500 aduce într-o partitură modernă savoarea şi stilul care l-au propulsat pe podiumul celor mai cunoscute maşini din lume.

În premieră naţională a fost prezentat şi noul Fiat Sedici, crossoverul de clasă mică al grupului italian, construit pe aceeaşi platformă cu Suzuki SX4. Alături de acesta, publicul poate vedea şi noul Fiat Bravo, care, deşi a avut deja lansarea oficială, este pentru prima oară când apare expus la un salon auto în România. De la modelul de clasă compactă, italienii au mari aşteptări pe piaţa europeană, unde Bravo urmează să fie un concurent de seamă în segmentul compactelor familiste.

În ceea ce priveşte modelele îndreptate spre life-style, Maserati expune noul şi extravagantul GrandTurismo, noul coupe de lux al mărcii, alături de care limuzina Quattroporte apare cu un facelift discret. La polul opus, Lancia expune în premieră varianta facelift a simpaticei Ypsilon, o maşină urbană dedicată eminamente publicului feminin. Între aceste două extreme îşi găseşte locul Alfa Romeo, al cîrei vârf de lance este cuplul Brera – Spider, alături de care este prezentat în premieră naţională faceliftul compactei 147.

În domeniul off-road, Autoitalia este prezentă prin marca SsangYong, noutatea acestora fiind faceliftul recent al SUV-ului Kyron. O altă noutate a standului mărcii coreene este versiunea pick-up a lui Actyon, o maşină care îmbină caracterul utilitar şi spiritul de aventură la un preţ avantajos. Autoitalia „se poartă” şi pe două roţi, prin intermediul motocicletelor Honda, la SIAB fiind prezentată toată gama 2007, nava amiral Goldwing tronând în mijlocul celorlalte motociclete, alături de aceasta atrăgând atenţia şi noul Hornet.

Cu o desfăşurare în forţă la SIAB 2007, grupul Autoitalia estimează că, până la sfârşitul anului, va depăşi obiectivul impus pe acest an, de 20.000 de autoturisme şi autoutilitare vândute, aparţinând tuturor mărcilor grupului.



Comentarii
FOTO. Imagini fără inhibiţii: Oana Sîrbu pozează dezbrăcată ca în tinereţe! Arată bestial la 51 de ani!
FOTO. Imagini fără inhibiţii: Oana Sîrbu pozează dezbrăcată ca în tinereţe! Arată bestial la 51 de ani!
IMAGINI ŞOCANTE! Rugbiștii din naționalele României și Spaniei s-au bătut într-un club de noapte! Bodyguarzii au folosit spray lacrimogen, polițiștii au intervenit de urgență
IMAGINI ŞOCANTE! Rugbiștii din naționalele României și Spaniei s-au bătut într-un club de noapte! Bodyguarzii au folosit ...
Primele imagini cu Daniela Crudu, la două săptămâni de la bătaie! Nu i-a mai păsat cum se îmbracă, a avut grijă doar să-și acopere vânătăile
Primele imagini cu Daniela Crudu, la două săptămâni de la bătaie! Nu i-a mai păsat cum se îmbracă, a avut grijă ...
A crezut că-i „face” pe nemți de două mașini Audi, în valoare de 158.000 euro. Ce a pățit românul escroc
A crezut că-i „face” pe nemți de două mașini Audi, în valoare de 158.000 euro. Ce a pățit românul escroc
DIVORȚ BOMBĂ. Anamaria Prodan a recunoscut în final: ”Despre divorțul meu nu a știut nimeni! De doi ani noi...”
DIVORȚ BOMBĂ. Anamaria Prodan a recunoscut în final: ”Despre divorțul meu nu a știut nimeni! De doi ani noi...”
Doi doljeni întorşi din Italia, căutaţi de poliţie pentru a fi supuşi unui control medical. Bărbaţii au fost găsiţi „la un pahar”
Doi doljeni întorşi din Italia, căutaţi de poliţie pentru a fi supuşi unui control medical. Bărbaţii au fost găsiţi ...
Alertă de coronavirus! Ce le-a spus femeia din Buzău autorităților, când a sunat la 112
Alertă de coronavirus! Ce le-a spus femeia din Buzău autorităților, când a sunat la 112
VIDEO. Un alt CĂLĂTOR ÎN TIMP a prezentat o FOTOGRAFIE cu Pământul din anul 5000. ''Veştile nu sunt bune pentru umanitate''
VIDEO. Un alt CĂLĂTOR ÎN TIMP a prezentat o FOTOGRAFIE cu Pământul din anul 5000. ''Veştile nu sunt bune pentru umanitate''
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care puteţi câştiga mai mulţi bani
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care puteţi câştiga mai mulţi bani
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
APARIȚIE BOMBĂ! La 48 de ani arată ca la 20! Cine este DIVA LATINO care a cucerit o lume întreagă
APARIȚIE BOMBĂ! La 48 de ani arată ca la 20! Cine este DIVA LATINO care a cucerit o lume întreagă
Inchide