Codul Rutier 2026 permite celor care dețin o căruță să circule, în anumite condiții, pe drumurile publice, dar nu și celor care au un motocultor. Diferența nu ține nici de viteză, nici de utilizarea vehiculului și nici de permisul de obținerea unui permis de conducere.
Legea circulației din România prevede obligații clare pentru cei care circulă cu o căruță pe drumurile publice. De asemenea, cei care împing sau trag un căruț sau o roabă pot să circule pe marginea drumului.
Dar nu și cei care vor să se deplaseze cu un motocultor cu remorcă. Pentru că acest tip de utilaj agricol nu poate fi încadrat la nicio categorie prevăzută de noul Cod Rutier 2026.
Pe drumurile publice pot circula toate tipurile de vehicule, inclusiv bicicletele, dar numai dacă sunt înmatriculate, înregistrate, trase sau împinse cu mâna.
„Pentru a circula pe drumurile publice, vehiculele, cu excepţia celor trase sau împinse cu mâna şi a bicicletelor, trebuie să fie înmatriculate ori înregistrate, după caz, şi să poarte plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, cu forme, dimensiuni şi conţinut prevăzute de standardele în vigoare”, stabilește Art. 12 din OUG 195/2002.
De asemenea, Art. 14(1) din Codul Rutier stabilește că toate vehiculele cu tracțiune animală, căruțele adică, trebuie înregistrate la primărie. Acestea vor primi o plăcuță specială de identificare, reflectorizantă, care trebuie montată pe partea din spate a atelajului.
Căruța este acceptată în trafic pentru că poate fi înregistrată și identificată. În cazul motocultorului, situația este complet diferită.
Deși este folosit frecvent în gospodării și poate avea chiar și remorcă, nu este considerat un vehicul tras sau împins cu mâna, pentru că are un motor propulsor.
Acest utilaj agricol nu poate fi nici înmatriculat, pentru că nu are CIV (Carte de Identitate a Vehicului), nici înregistrat la Primărie, pentru că nu are tracțiune animală.
De asemenea, motocultorul nu poate fi omologat de Registrul Auto Român pentru a primi CIV. Deoarece nu are dotările minime obligatorii (lumini, semnalizare, frâne conforme, etc).
Astfel, în lipsa înregistrării sau înmatriculării, aceste tipuri de vehicule nu pot circula legal pe drumurile publice.
Chiar dacă ai permis de conducere și dotezi motocultorul cu lumini, precum bicicleta, tot nu vei avea drept de circulație pe un drum public.
În 2026, amenda pentru această abatere este între 6 și 8 puncte, adică între 1.215 lei și peste 1.600 lei.
Există totuși variante legale pentru utilizarea motocultorului. Motocultorul poate fi folosit pe terenuri agricole pe drumuri private în curți sau exploatații agricole.
Dacă trebuie transportat între două locații, soluțiile legale sunt:
Așadar, chiar dacă o căruță poate circula pe un drum public sau poți împinge un căruț sau o roabă, nu ai voie să mergi cu motocultorul cu remorcă.