O Skoda Fabia face o depășire la limită, o oră mai târziu karma o ajunge din urmă, chiar în viraj – VIDEO

Autor: ProMotor acum o săptămână Știri

Camerele de bord montate pe mașini au avantajul că surprind tot felul de situații din trafic, din care ceilalți șoferi pot învăța câte ceva. Ca în clipul de mai jos, de exemplu.

Un șofer a filmat o Fabia foarte grăbită, care face o depășire pe linia continuă și pe trecerea de pietoni, aflate pe un drum național. Până aici nimic deosebit am putea spune, pentru că astfel de situații sunt întâlnite foarte des pe șoselele patriei. Însă, după aproximativ o oră, avem să aflăm că soarta nu este indiferentă.

Aceeași Skoda Fabia este filmată oprită pe contrasens, în ceea ce pare a fi un accident ușor.

„Fiecare conduce cum crede, că pe permisul lui o face. Dar când afară e polei, și te crezi Schumacher, există mai multe scenarii care pot avea loc. Acesta e unul dintre ele”, a scris cel care a urcat clipul pe YouTube.

„Lasă că l-a mai coborât Dumnezeu cu picioarele pe pământ…” a mai comentat un alt internaut.

VIDEO


Sursa foto: YouTube


Comentarii
Inchide