Skoda Kamiq: Mezinul familiei de SUV-uri Skoda este o alegere chibzuită – VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 08 aug. 2023 Știri auto

Kamiq este cel mai mic model din gama de SUV-uri a producătorului ceh de automobile, dar are un preț competitiv și dotări satisfăcătoare.

Skoda Kamiq este cel mai mic SUV al brandului ceh. Lansat în 2019, acesta a devenit rapid unul dintre cele mai bine vândute modele ale producătorului. Chiar dacă este un SUV de dimensiuni compacte, Kamiq are un aspect robust, cu multe linii drepte, care îl emulează pe cel al fraților săi mai mari: Karoq și Kodiaq.

Mașina testată de noi a venit echipată cu motorul de 1,5 litri și 150 CP, conectat la transmisia automată DSG cu dublu ambreiaj, cu tracțiune față. În plus, acest motor are sistem de dezactivare al cilindrilor, ceea ce înseamnă că, în sarcină redusă, poate funcționa în doar 2 cilindri din 4, pentru a maximiza economia de carburant. Prețul mașinii din prezentarea noastră este de aproximativ 25.000 de euro.

Skoda Kamiq este o alegere ideală pentru cei ce caută un SUV compact

Pentru această sumă de bani primești faruri full LED, jante din aliaj cu diametrul de 17 inch, sistem de acces fără cheie și un portbagaj cu volum de 400 de litri. În plus, mașina este presărată cu detalii pe care Skoda le denumește „simply clever”, cum ar fi umbrela din ușa șoferului, racleta ascunsă în capacul rezervorului sau protecțiile pentru uși care răsar automat.

La interior, mașina vine dotată cu ceasuri de bord standard, cu un mic ecran în centru care afișează informațiile necesare. Pe lângă acesta, echiparea Style include și un ecran tactil cu posibilitatea de a conecta prin cablu telefonul pentru a folosi Android Auto sau Apple CarPlay.

Scaunele au reglaje manuale și sunt tapițate cu material textil, dar sunt încălzite, iar în partea inferioară au spații de depozitare. De asemenea, există și climatizare pe două zone, pentru ca șoferul și pasagerul să își poată modifica indvidual temperatura dorită.

VIDEO

Video: Luci Popa

Text: Ionuț Vîlciu

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult
Luci Popa
Luci Popa
Pasionat de mașini de când a primit prima revistă, Luci a îmbrățișat jurnalismul auto în toate formele sale, print, online, video, social media și TV. citește mai mult

Comentarii
Inchide