Șofer de BMW filmat pe autostradă, ieșit jumătate pe geam

Autor: David Andrei 29 iun. 2020 Știri auto

Un șofer de BMW Seria 3 a fost filmat pe autostradă, în timp ce era ieșit pe jumătate pe geam. Incidentul a avut loc în apropierea Washington-ului.

GALERIE FOTO

Un șofer de BMW a dat o dovadă colosală de iresponsabilitate la volan. Acesta este filmat ieșit pe jumătate pe geamul mașinii în timp ce aceasta rulează cu viteză. Imaginile au fost surprinse de un șofer care se deplasa în spatele mașinii. În înregistrare, bărbatul se aude spunând uluit: “Tipul acesta conduce din afara mașinii! Ce faci? Încetează!”

Cum a reușit acest șofer de BMW să conducă din afara mașinii?

Evident, ieșit pe geam, bărbatul nu are cum să aibă piciorul pe accelerația mașinii, deci cel mai probabil, acesta a activat funcția de cruise control, care păstrează viteza constantă. În imagini se poate observa că se ține fie de rama geamului deschis, fie de acoperiș. Sunt șanse mici ca una dintre mâinile sale să fie totuși pe volan.

Limuzina bavareză are geamuri fumurii, astfel încât este imposibil de observat dacă, la bord, se află pasageri care ar putea menține direcția autoturismului.

Cel mai probabil, autoritățile se vor autosesiza, iar șoferul teribilist va fi sancționat conform legii.

Alte incidente surprinse pe autostradă în Statele Unite în ultima perioadă

Sunt pline autostrăzile din Statele Unite de șofer inconștienți. Zilele trecute, un cuplu a filmat cum un bărbat rula cu o motocicletă agățată de bara din față după ce lovise un motociclist din spate și fugise de la locul accidentului.

Șoferul a fost prins ulterior, după ce a părăsit autostrada și s-a oprit într-un gard.

Luna trecută, un alt american a încercat să fugă de poliție, a lovit un parapet din beton care desparte sensurile de circulație, s-a răsturnat, dar pick-up-ul său a revenit pe roti, iar el și-a continuat fuga până când a fost încolțit de mașinile autorităților. Scenele filmate din elicopter sunt demne de filmele de la Hollywood.

Streamable Video

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide