Soția lui Michael Schumacher a plătit 3,6 milioane de euro pe un teren în Mallorca

Autor: Cristian Agatie 30 mai 2021 Știri auto

Corrina, soția lui Michael Schumacher a plătit 3,6 milioane de euro pe un teren în Mallorca în suprafață de 5 hectare. Acesta se găsește în imediata vecinătate a vilei pe care a cumpărat-o în 2017 de la președintele echipei Real Madrid, Florentino Perez.

Intră în Galeria FOTO

Potrivit publicației locale Diario de Mallorca, Corrina Schumacher a cumpărat cele 5 hectare de teren „pentru a crește și călări cai”. Gina, fiica lui Schumacher, este pasionată de cai și călărie, iar Corrina a câștigat un campionat european de călărie în 2010.

Terenul cumpărat de Corrina se află în Puerto Andratx, în apropierea unei proprietăți pe care Corrina Schumacher a cumpărat-o cu peste 40 de milioane de euro de la Florentino Perez. Diario de Mallorca scrie că terenul cumpărat îi va permite Ginei să practice sportul favorit.

„Intenția este de a crește circa 20 de cai pentru călărie. Vor fi construite grajduri, în timp ce caii vor fi transferați din Elveția”, notează publicația spaniolă. Noua achiziție semnifică o creștere a numărului de călătorii pe insulă pentru familia lui Schumacher, în special în perioada de iarnă.

Soția lui Michael Schumacher a cumpărat un teren în Mallorca. Care este starea campionului

Informația privind achiziția din Mallorca vine după o alta, care anunța că proprietatea familiei de pe malul Lake Geneva a fost scoasă la vânzare la începutul lunii mai. Cu o suprafață de două hectare, proprietatea elvețiană a fost cumpărată în 2002 pentru suma de 3,5 milioane de euro, imediat după ce Michael a câștigat al cincilea titlu în Formula 1. Acum, familia Schumacher se așteaptă să obțină circa 5,8 milioane de euro.

În prezent, casa este mai tot timpul goală, după ce accidentul lui Michael a determinat familia Schumacher să se mute la Gland, unde fostul campion își poate continua reabilitarea.

Schumacher a suferit un traumatism cranian sever în urma unui accident la schi. Campionul a fost transportat cu elicopterul la spital și operat de două ori pe creier. Publicația Sportsmail a scris recent că fostul mare sportiv nu este la pat și nici nu are nevoie de dispozitive pentru respirație și hrănire artificiale. Din acel moment, nicio informație oficială nu a fost furnizată de familie.

Michael Schumacher a împlinit 52 de ani pe 3 ianuarie. Un documentar care îi poartă numele va fi difuzat anul acesta. Echipa de producție a dat de înțeles că filmul va include primele imagini cu Michael Schumacher de după accident.

via: Yahoo Sports Australia

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide